Andrew ”Andy” Robertson (32 de ani) a plecat de la Liverpool după nouă ani în care a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei. ”Cormoranii” s-au despărțit și de Mohamed Salah, iar lor li se poate alătura și portarul Alisson, care este dorit insistent de Juventus.
Tottenham, negocieri avansate cu Robertson
Ținând cont că va deveni liber de contract, fundașul stânga scoțian nu duce lipsă de oferte. Este dorit de Tottenham, care s-a salvat la limită de la retrogradare, chiar în ultima etapă din acest sezon de Premier League. Acolo, Robertson poate fi coleg cu românul Radu Drăgușin.
Cele două părți au început deja negocierile, iar în acest moment există discuții avansate între Robertson și Tottenham, fiind doar aproape de a ajunge la un acord, anunță reputatul jurnalist Fabrizio Romano.
”Pe fir” a intrat și Juventus, care vrea să-i propună o aventură în fotbalul italian. Acolo se pregătește și un proiect ambițios și se țintește titlul în sezonul următor de Serie A. Decizia îi aparține lui Robertson, dar Tottenham pare favorită, mai ales că londonezii l-au vrut pe scoțian și în iarnă.
Andy Robertson pleacă după nouă ani de la Liverpool
Nouă milioane de euro a plătit Liverpool în 2017 pentru a-l trasfera pe Robertson de la Hull City. A fost unul dintre primele mutări importante pentru Jurgen Klopp la echipa de pe Anfield.
De atunci, Robertson a strâns 378 de meciuri pentru Liverpool, reușind să înscrie de 14 ori și să ofere alte 69 de assist-uri, iar CV-ul său este impresionant, cu două titluri și un trofeu UEFA Champions League.
Înainte de a face pasul în fotbalul britanic, scoțianul a mai evoluat în țara sa natală pentru Queen's Park FC și Dundee United.