Adversari pentru Xabi Alonso! Antrenorii cu renume care l-ar putea înlocui pe Jurgen Klopp la Liverpool

Xabi Alonso Jurgen Klopp Liverpool Anglia Jurgen Klopp
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 25 Februarie 2024, 08:44
Data actualizarii: Duminica 25 Februarie 2024, 08:53

La sfârșitul lunii ianuarie, Jurgen Klopp (56 de ani) a făcut un anunț care i-a luat prin surprindere pe fanii lui Liverpool.

Antrenorul german și-a anunțat plecarea de la echipă la finele acestui sezon, chiar dacă mai avea un contract valabil până în 2026. 

Motivul? Jurgen Klopp își dorește o pauză, după care își va relua activitatea de antrenor. Astfel, Liverpool este pusă în situația de a-și găsi un alt ”principal” pentru banca tehnică din vară.

Conducerea fostei campioane din Premier League și-a îndreptat atenția către Xabi Alonso (42 de ani), însă au luat în calcul și alte alternative. În prezent, fostul mijlocaș face senzație ca antrenor la Bayer Leverkusen, cu care este pe primul loc în Bundesliga.

Adversari 'cu greutate' pentru Xabi Alonso 

Publicația britanică The Telegraph, gruparea din Premier League îi are în vedere și pe Ruben Amorim, în prezent tehnician la Sporting Lisabona, dar și pe Julian Nagelsmann, selecționerul Germaniei, al cărui contract expiră după EURO 2024.

Portughezul de 39 de ani se află la Sporting Lisabona din sezonul 2019/2020, înțelegerea fiind până în vara lui 2026. A câștigat campionatul în 2021.

Xabi Alonso a petrecut cinci sezoane la Liverpool, din 2004 până în 2009, şi a câştigat Liga Campionilor, Cupa Angliei, Supercupa şi Community Shield în perioada petrecută pe Merseyside, înainte de a avea perioade de succes la Real Madrid şi Bayern.

Fostul mijlocaş a preluat pe Bayer Leverkusen în 2022 şi a rămas neînvinsă în toate competiţiile în acest sezon - lider în Bundesliga, în semifinalele Cupei Germaniei şi în optimile Europa League.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!