Naţionala României a învins sâmbătă, la Urosevac, reprezentativa Kosovo, scor 3-0, în al treilea meci din preliminariile Campionatului European din 2026. Tricolorele şi-au asigurat calificarea la turneul final cu o etapă înaintea încheierii meciurilor din grupă.

Scorul pe seturi a fost 25-12, 25-20, 25-16.

În ultima dispută a grupei G, România se va duela, la Blaj, cu liderul Croaţia, în 6 august. În primele două meciuri din grupă, în 2024, tricolorele au pierdut cu Croaţia (0-3) şi au învins Kosovo (3-0), astfel că se află pe locul 2, cu 6 puncte.

Turneul final al Campionatului European va fi găzduit de Turcia, Azerbaidjan, Cehia şi Suedia, între 21 august – 6 septembrie 2026, cu 24 de echipe la start.

Reacția Federației Române de Volei

”🏐 FEMININ

⭕ Victorie clară pentru România 🇷🇴, în Kosovo, în minimum de seturi. Fetele noastre nu au stat prea mult la discuții, deși au fost momente de relaxare în joc. Trei puncte vitale în obținerea calificării la Euro 2026.

⭕ Urmează derby-ul cu Croația, de la Blaj, din 6 august, partida care trebuie să ne aducă biletele la turneul final. Au punctat pentru România, în meciul de la Urosevac: Ungureanu 14, Cheluță 13, Ariton 10, Buterez 9, Cristea 6, Vereș 1, Zadorojnai 1, Miclăuș 1, Bălae 1. Au mai jucat: Axinte și Carolina Radu.

⭕ Bravo, fetele! Pe 6 august, împreună, vom sărbători calificarea la Europene! HAI, România! 🇷🇴”