VIDEO Joia neagră pentru Dinamo în Champions League! Totul s-a decis în setul de aur, dar avem și o veste bună

Joia neagră pentru Dinamo în Champions League! Totul s-a decis în setul de aur, dar avem și o veste bună Volei

Echipa din Ștefan cel Mare a părăsit principala competiție continentală, dar va continua în cupele europene.

CS Dinamo Bucureşti a fost eliminată din Liga Campionilor la volei masculin de formaţia slovenă ACH Volley Ljubljana, care s-a impus cu scorul de 3-1 (25-13, 19-25, 25-19, 25-19), iar apoi a câştigat şi ''setul de aur'' cu 15-10, joi seara, în Sportna Dvorana Tivoli din Ljubljana, în manşa secundă a turului al doilea preliminar al competiţiei.

Dinamo se impusese în prima manșă cu 3-1.

Dinamo - Volley Ljubljana 3-1 și 1-3, apoi 10-15 în setul de aur: 34 de puncte pentru fenomenalul Toncek Stern!

Cei mai buni jucători ai campioanei României în partida din Slovenia au fost Petar Premovic (17 puncte), Mircea Peţa (15), Răzvan Mihalcea (10) şi Jonatas Cardoso (10).

Artizanul victoriei echipei slovene a fost Toncek Stern, cu 34 de puncte, Alen Pajenk a reuşit 18 puncte, iar Luka Marovt a avut 13 puncte, conform Agerpres.

Dinamo este OUT din Champions League, continuă însă în CEV Cup

CS Dinamo va continua în Cupa CEV, urmând să joace în şaisprezecimile de finală contra echipei bulgare Lokomotiv Avia Plovdiv.

”VOLEI MASCULIN. Ce meci în Tivoli Arena 😞

Dinamo părăsește Liga Campionilor după înfrângerea din setul de aur. Am avut momente foarte bune în joc, am avut o revenire care ne-a dat mari speranțe, mai ales după primul set în care nu ne-am găsit ritmul. 

Premovic și Peța au fost principalii marcatori cu 17, respectiv 16 puncte. Cel mai bun om al meciului a fost Stern care a prins o zi de grație - 33 de puncte pentru opusul slovenilor. 

Felicitări băieți pentru munca depusă! Parcursul nostru european continuă în CEV Cup! HAI DINAMO!”, a postat la final CS Dinamo București.

Dinamoviștii Mircea Peța și Sergio Diaconescu la Poveștile Sport.ro

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!