Echipa de volei feminin a lui Dinamo a jucat primul meci de pregătire din noul sezon 2026-2027, iar amicalul din Grecia cu Panionios s-a încheiat... la egalitate. Cum a fost posibil?

Panionios - Dinamo 2-2

”VOLEI FEMININ. Primul meci în noua formație  

▫️Panionios - Dinamo 2-2 (25-20; 23-25; 25-17; 15-25)

Echipa antrenată de Milos Gavrilovic a susținut un meci amical împotriva formației Panionios, o candidată la titlu în Grecia. 

Antrenorii celor două formații au decis să se joace 4 seturi, scorul fiind 2-2. Astăzi jucăm al doilea meci împotriva echipei locale (n.r. - s-a încheiat tot 2-2!). 

Pentru noi au punctat ieri: Ter Brugge 13p, Miron 10p, Popa 10p, Radosova 8p, Badiu Savu 7p, Hrusecka 7p, Grbac 4p, Axinte 3p, Rotar 2p, Barakova 1p, Jansova (L) 75% preluare. 

Un prim test foarte bun, împotriva unei echipe puternice, unde fetele au arătat atitudine și concentrare. Baftă în continuare! ⬜️🟥”, a explicat ieri pagina oficială CS Dinamo Volei.

Olandeza Anneclaire Ter Brugge este nou-venită în Ștefan cel Mare

MVP-ul partidei, olandeza Anneclaire Ter Brugge (vezi galeria foto de mai sus), care a înscris 13 puncte, a fost transferată în această vară.

Anneclaire are 24 de ani, 1,86m, evoluează pe postul de universal și a ajuns în Ștefan cel Mare din Spania, de la Arenal Emeve, după ce a mai în Olanda, Italia, Polonia și Puerto Rico.

În prima parte a sezonului 2023-2024 a evoluat în România, la Volei Alba Blaj, cu care a câștigat Supercupa României.