Dinamo a cucerit titlul pentru a doua oară consecutiv la volei masculin și va evolua în acest sezon direct în grupele Ligii Campionilor, CEV Champions League, acolo unde echipa din Ștefan cel Mare are în palmares nu mai puțin de trei trofee câștigate, pe vremea când competiția se chema Cupa Campionilor Europeni.

Antrenorul campioanei Dinamo, Bogdan Tănase, a fost invitatul lui Andru Nenciu la Poveștile Sport.ro.

”Nu am avut în primul rând nici calitățile fizice, poate nici șansa”

”Pentru mine voleiul nu este doar un sport, este pasiunea și iubirea mea. Am practicat de mic, această iubire pentru volei mi-a fost insuflată din familie, mama mea fiind antrenoare de copii și juniori.

Am început la Câmpulung Muscel, de unde sunt, și de acolo am prins drag de acest sport.

Ca jucător, am fost până la nivel de juniori la Câmpulung și ultimul an de juniorat am activat la fostul Tractorul Brașov.

La seniori, nu prea vorbesc despre, să spunem, între ghilimele, cariera mea de sportiv. Mi-am dorit să ajung un jucător mare, nu am avut în primul rând nici calitățile fizice, poate nici șansa, dar undeva la 26 de ani m-am oprit deoarece mi-am dat seama că nu am cum să ajung la un nivel mare și atunci mi-am zis că poate e mai bine să mă opresc din timp pe partea de jucat și poate așa am mai multe șanse să încerc pe partea de antrenorat”, a explicat Bogdan Tănase la Poveștile Sport.ro.

Doi dinamoviști, decisivi la Campionatul European! ”Un nou meci de senzație”

România s-a calificat în optimile Campionatului European de volei masculin cu un singur jucător al campioanei Dinamo în lot - liberoul Sergio Diaconescu.

Alți doi jucători ai lui Dinamo strălucesc însă la EURO în naționala Finlandei.

”Un nou meci de senzație făcut de dinamoviștii din echipa Finlandei la Campionatul European🏐

Cu Joonas Jokela în mare formă, având un procentaj de 71% în atac, Finlanda s-a impus cu 3-0 în fața naționalei Serbiei, echipa clasată în top 10 la nivel mondial.

Joonas Jokela a fost cel mai bun marcator de pe teren cu 19 puncte realizate, iar Niko Suikhonen (5 puncte) a fost decisiv în setul trei în care formația Serbiei era în avantaj, impulsionata de pe margine de antrenorul Giani Crețu, fost jucător dinamovist.

În prezent, Finlanda deține locul 1 în grupa C, având trei victorii în trei meciuri”, a punctat pagina oficială CS Dinamo Volei.