VIDEO Danny Armstrong de la Dinamo, chemat la naționala Scoției! ”Unul dintre cei mai buni creatori din fotbalul mondial”

Danny Armstrong de la Dinamo, chemat la naționala Scoției! ”Unul dintre cei mai buni creatori din fotbalul mondial” Superliga

Fotbalistul scoțian are un început de sezon excelent la gruparea ”câinilor”.

  • Armstrong soro

Danny Armstrong a intrat definitiv în inimile suporterilor lui Dinamo după hat-trick-ul înscris sezonul trecut în victoria 4-3 cu FCSB, iar în actuala ediție din Superligă scoțianul are un start excelent: 4 goluri și 7 pase decisive în primele 9 etape.

Forma extraordinară a lui Armstrong nu a trecut neobservată în Scoția, acolo unde mai multe voci cer selecționarea dinamovistului la naționala antrenată acum de Sebastien Pocognoli.

”Ce start de sezon pentru Danny Armstrong!

Statistic, unul dintre cei mai buni creatori din fotbalul mondial.

Trebuie să fie prezent pe lista lui Sebastien Pocognoli”, a notat zilele trecute pagina de X alex.

Anterior, pagina Scotball remarca după derby-ul Dinamo - FCSB 2-1:

”Danny Armstrong (28 de ani) a ajuns la 24 de contribuții la goluri în 46 de meciuri de campionat de când s-a transferat la Dinamo București de la Kilmarnock, în vara trecută.

Este un jucător de bandă care, după părerea mea, ar fi meritat să fie convocat la națională de Steve Clarke la un moment dat.

Mă întreb dacă Pocognoli ar fi dispus să-l ia în considerare”.

Iar zilele trecute presa din Scoția (The Herald) scotea în evidență câteva declarații recente ale lui Armstrong.

”Să joc pentru Scoția va fi întotdeauna un vis pentru mine, până voi renunța la fotbal. Acum, că selecționerul s-a schimbat, este diferit, să vedem. Tot ce pot face este să joc bine pentru Dinamo și să dau totul. Dacă aș fi convocat de Scoția, m-aș simți în al nouălea cer! Este adevărat că în trecut am avut discuții și cu naționala Irlandei, pentru că bunica mea este de acolo, în fotbal nu știi niciodată”, a explicat fotbalistul scoțian cu origini irlandeze născut în Anglia.

Armstrong a jucat pentru naționala de juniori Under 16 a Scoției și înainte de EURO 2024 a făcut parte din lotul lărgit al reprezentativei pregătite atunci de Steve Clarke, fără să prindă și echipa pentru turneul final.

Noul selecționer al Scoției, belgianul Sebastien Pocognoli, va anunța astăzi lotul pentru primele patru meciuri din Liga Națiunilor (în deplasare cu Slovenia pe 26 septembrie, acasă cu Elveția pe 29 septembrie, în deplasare cu Macedonia de Nord pe 3 octombrie și acasă cu Slovenia pe 6 octombrie).

Danny Armstrong, hat-trick în Dinamo - FCSB 4-3 și dublu assist în Dinamo - FCSB 2-1

Publicitate

Foto: Sport Pictures

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!