DERBY-ul care decide totul pentru 80.000.000 de fani! Rivalitatea de 100 de ani care se traieste in baruri!  MOMENTUL in care te indragostesti imediat de fotbal:

Borussia Dortmund Bayern Munchen True Story
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 07 Ianuarie 2013, 09:00
Data actualizarii: Luni 07 Ianuarie 2013, 08:48

Despre legende care au fost si legende care ne fac weekendurile mai frumoase. Despre povestile bunicilor cu Nadia, Dobrin si Pele. Despre meciurile de saptamana asta, la care le cumparam noi bilete tatilor nostri. Despre fotbal si nu numai. AZI: Despre un derby vechi de 100 de ani!

Bayern Munchen - Borussia Dortmund. Orice microbist viseaza sa mearga la un asemenea derby (doua echipe care s-au "nascut" in urma cu mai bine de 100 de ani), pe un stadion ca Allianz Arena. Un meci care in ultimii ani decide titlul in Germania. Chiar daca nu eram implicat emotional in duel, nefiind fanul vreunei echipe, nu am ezitat cand am fost intrebat daca vreau sa merg. Cu atat mai mult cu cat dorinta nu e suficienta pentru a ajunge la un asemenea meci, sansa fiind, poate, unica. Neamtul cu care am stat in Germania, Maxi, ne-a povestit ca pe lista de asteptare pentru meci se aflau 30.000 de fani cu un an inainte de meci. Si doar primii 30 au reusit sa faca rost de bilet! "Daca le-as spune prietenilor ca 4 fani din Romania au bilete, ar innebuni" ne-a mai spus Maxi. Bayern are aproape 200.000 de suporteri inregistrati in toata lumea!

Pe langa emotia unui astfel de meci, am avut ocazia sa vad ceva poate unic in fotbalul mondial. Un moment care a valorat poate mai mult decat meciul in sine, un moment care mi-a aratat inca o data ca romanii nu inteleg ca fotbalul trebuie sa fie doar un hobby, nu lucrul care iti conduce viata. Maxi ne-a dus in ziua meciului la barul la care se intalnesc suporterii inainte de meciuri. Nu il credeam cand ne spunea ca vor fi acolo atat fani ai lui Bayern, cat si fani ai lui Dortmund. Nu puteam crede in asa ceva pentru ca eram obisnuit doar cu scandaluri, cu fani alergati si batuti pe strada doar pentru ca "indraznesc" sa tina cu alta echipa. Momentul in care am intrat in terasa a fost ca si cum as fi intrat intr-o alta lume, o lume in care fotbalul e exact ceea ce trebuie sa fie.


Fani ai lui Bayern si ai Borussiei la aceleasi mese. Multe zambete, multe cantece, multa bere. Niciun fan al Borussiei nu se uita urat la tine pentru ca aveai fular cu Bayern. Si reciproca era valabila. Fanii Borussiei erau mult mai multi, distanta intre Dormund si Munchen fiind de peste 600km, iar fanii campioanei Germaniei au ajuns mai devreme la bar. Asa ca s-au auzit mai tare. Nici fanii lui Bayern nu s-au lasat mai prejos, in ciuda faptului ca erau dominati copios din punct de vedere numeric.

Desi este derby-ul campionatului, fanii Borussiei isi "rezerva" ura pentru rivalii de la Schalke, in timp ce ai lui Bayern pentru TSV 1860, echipa careia ii doresc sa ramana mult timp in 2. Bundesliga (cuvintele lui Maxi)


Am reusit cu chiu, cu vai, sa gasim o masa, chiar langa o sectiune plina cu fani ai Borussiei. "Inarmati" cu tricouri si fulare ale lui Bayern, a trecut putin timp pana sa ... incepem sa vorbim cu fanii rivalei! Considerat un popor "rece", nemtii mi-au aratat ca aceasta preconceptie nu are acoperire. Au fost si melodii pe care fanii celor doua echipe le cantau impreuna!

Atmosfera ramanea senzationala si in acelasi timp destinsa, desi minutele pana la startul meciului erau din ce in ce mai putine. Am plecat spre stadion impreuna cu fanii Borussiei, metroul fiind plin de suporterii ambelor echipe. Chiar daca aveau un sector separat, fanii oaspetilor mergeau spre Allianz Arena impreuna cu cei ai lui Bayern. Din pacate, ceata a luat din emotia pe care ti-o da vederea pentru prima data a acestui stadion. Chiar si asa, bijuteria care lumineaza in culori diferite in functie de echipa care e gazda in acea seara a impresionat. De la inaugurarea lui din 2005 stadionul pe care va avea loc finala Ligii Campionilor in 2012 a fost sold-out aproape fara exceptie. Si cu toate ca 69.000 de oameni stateau la cozi pentru a intra, nu a exista niciun moment in care sa existe imbulzeli ca la un mare meci din Liga 1.

A venit apoi momentul sa mergem la meci unde am avut onoare sa-l cunosc pe probabil cel mai infocat suporter din lume, cel din poza de mai sus, pe numele lui Buschmann! Acesta merge la fiecare meci imbracat cu peste 30 de fulare ale lui Bayern, echipa pe care a vazut-o in numeroase tari, lucru pentru care a si acordat interviuri pentru ziare din Franta sau Germania.



Meciul s-a terminat iar noi am plecat acasa cu gandul ca nici nu ne vom putea uita la meciurile din liga 1. Nu neaparat pentru ca diferenta de nivel este atat de mare, nu pentru ca Allianz Arena ar fi un stadion cu mult mai impresionant decat national arena. Ci pentru ca, pentru prima data, am simtit cum ar trebui sa fie fotbalul.

Nemtii au inteles cu adevarat ce inseamna fotbalul. Este sportul care starneste cele mai aprinse pasiuni, insa ei au gasit metoda perfecta pentru ca ziua meciului sa fie cu adevarat magica. Nu prin batai organizate, ci prin distractie. Nu prin injuraturi si amenintari, ci prin faptul ca stiu sa profite de bucuria pe care ne-o da acest sport. Fanii din Germania au inteles ca singurii care decid duelul sunt jucatorii pe teren. Nu cine reuseste sa fure steagul vreunei grupari rivale, nu ce patron vorbeste mai tare dupa meci. Borussia a castigat meciul respectiv insa marea victorie a fost obtinuta chiar de fotbalul in sine pentru ca un mare derby al Europei a fost transat acolo unde trebuie. Iar la final, ca si la inceputul meciului, fanii celor doua echipe si-au vorbit, au petrecut impreuna si au dat intregii lumi o lectie.
Mai e cineva care se intreaba de ce Bundesliga este pe primul loc in topul mediei spectatorilor in actualul sezon?

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!