Transylvania Open 2026 propune în a cincea zi a turneului propriu-zis două șanse ale tenisului românesc de a se face cu evidențiat, în actuala ediție a turneului WTA 250 de la Cluj-Napoca.
Pe terenul central, dar nu înainte de ora 18:00, în debutul sesiunii de seară, Sorana Cîrstea (35 de ani, 36 WTA) va avea privilegiul unei confruntări cu Anastasia Potapova, jucătoarea care a câștigat această competiție, anul trecut.
Sorana Cîrstea - Anastasia Potapova, de la 18:00, la Pro Arena și pe VOYO
Potapova a supraviețuit de două ori, în primele două runde, deși a fost condusă cu 1-0 la seturi de Bronzetti și Zakharova.
De partea apropiată a fileului, Cîrstea a ajuns în sferturile de finală fără set pierdut, în duelurile cu Rakhimova și Zidansek, slovenei lăsându-i un singur game într-o prestație „perfectă,” așa cum Sorana însăși a descris-o, în interviul oferit după încheierea jocului.
După ora 17:00, pe terenul secund, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse vor ieși din nou pe teren, în încercarea de a reuși ce a reușit Jaqueline Cristian, dar alături de Angelica Moratelli, anul trecut: calificarea în finala întrecerii de dublu.
Cristian și Ruse le vor întâlni pe chinezoaicele Xinyu Wang (33 WTA, în proba individuală) și Saisai Zheng (fost număr 34 mondial, în proba individuală.)
Programul zilei de joi, 5 februarie
Terenul central, de la ora 14:00
- [4] Xin. Wang (CHN) vs O. Oliynykova (UKR)
- după ora 16:00 [1] E. Raducanu (GBR) OR K. Juvan (SLO) vs [Q] M. Chwalinska (POL)
- după ora 18:00 [5] A. Potapova (AUT) vs [3] Sorana Cîrstea (ROU)
- după ora 19:30 Y. Yuan (CHN) vs [Q] D. Snigur (UKR)
Terenul 2, după ora 17:00
- Xin. Wang (CHN) / S. Zheng (CHN) vs Jaqueline Cristian (ROU) / Gabriela Ruse (ROU)
- după ora 18:00 M. Chwalinska (POL) / K. Juvan (SLO) vs [3] K. Rakhimova (UZB) / S. Sorribes Tormo (ESP)





























