GALERIE FOTO Jaqueline Cristian a câștigat turneul de la Trnava! A reușit 15 ași în finală

Jaqueline Cristian ITF Oceane Dodin Trnava WTA Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 05 Martie 2023, 15:23
Data actualizarii: Duminica 05 Martie 2023, 15:35

Jucătoarea română de tenis în vârstă de 24 de ani se află momentan pe locul 266 în ierarhia WTA.

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a câştigat turneul ITF de la Trnava (Slovacia), dotat cu premii totale de 60.000 de dolari, după ce a învins-o, duminică, în finală, pe franţuzoaica Oceane Dodin, a treia favorită, cu 7-6 (9/7), 7-6 (7/4).

Cristian (24 ani, 266 WTA) a obţinut victoria după două ore şi 19 minute.

Victorie pentru Jaqueline Cristian după un meci dificil cu franțuzoaica Oceane Dodin

În primul act, Jaqueline a salvat două mingi de set la 5-4 pentru Dodin (26 ani, 101 WTA), apoi franţuzoaica a avut 5-1 şi 6-2 în tiebreak, însă românca a salvat alte cinci mingi de set, Cristian câştigând cu 9-7. 

În setul al doilea, Dodin a avut 5-3, a ratat două mingi de set la 5-4, iar Jaqueline Cristian s-a impus în tiebreak cu 7-4, deşi Dodin a avut 2-0.

Rivala din finală o învinsese pe Jaqueline Cristian de trei ori

Jaqueline Cristian a reuşit nu mai puţin de 15 aşi, în timp ce Dodin a avut 11, românca a comis 2 duble greşeli, în timp ce adversara sa a încheiat cu 11.

Dodin s-a impus în toate cele trei dueluri anterioare cu Cristian, în 2020 în sferturi la Macon (Franţa), cu 3-6, 6-3, 6-4, în 2021 la Palermo în sferturi, cu 6-7 (6/8), 6-3, 6-4, iar în 2022 la Doha, în optimi, cu 6-2, 7-6 (7-4).

Agerpres

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!