VIDEO „Intru unde vreau să joc.” Simona Halep îi dă replica lui Ilie Năstase, care a sfătuit-o să joace la mai puține turnee mici

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 22 Februarie 2022, 16:54
Data actualizarii: Marti 22 Februarie 2022, 16:54

La 30 de ani, Simona Halep nu își dorește să reducă deloc numărul de turnee WTA la care participă într-un sezon. 

La sosirea din Qatar, unde a fost eliminată în runda inaugurală a turneului WTA 1000 de la Doha, de către Caroline Garcia, Simona Halep s-a prezentat relaxată în fața jurnaliștilor dornici să îi adreseze întrebări și să o întrebe despre planurile sale de viitor.

Halep a declarat că trece mai ușor peste înfrângerile suferite în circuitul WTA decât cum o făcea în urmă cu câțiva ani, confirmând că este mai detașată de presiunea rezultatelor. „Am multă experiență și mulți ani în care am tras săptămână de săptămână și acum privesc tenisul altfel, dar am aceeași dorință. Îmi trebuie mai multă răbdare.

Acum câțiva ani, aș fi fost mult mai supărată după o astfel de înfrângere. Și acum sunt, trebuie să văd ce am de făcut ca să câștig împotriva jucătoarelor acestea care lovesc tare mingea, dar zâmbesc și mi-e mai bine acum,” a declarat Simona Halep. 

Simona Halep, în dezacord cu Ilie Năstase pe tema participării la turneele mici

„O să-mi fac programul așa cum am hotărât, o să joc turneele pe care le joc mereu, încă am clasament destul de bun, să vedem cum o să fiu la sfârșit de an, dar momentan intru la turneele pe care vreau să le joc,” a afirmat Simona Halep, referitor la intenția sa de a nu reduce numărul de turnee la care va lua parte.

Declarația vine la câteva zile după ce Ilie Năstase a sfătuit-o pe sportiva din țara noastră să renunțe la anumite turnee mai puțin importante din circuit, pentru a-și acorda timp de refacere înaintea competițiilor de Grand Slam. 

„Eu îmi doresc ca Simona să joace mai puține turnee mici, e mult mai important să fie odihnită și 100% la turneele mari. Eu n-aș juca turnee mici înaintea unui turneu de Grand Slam. Fiecare sportiv știe cum e mai bine.

Trebuie să se odihnească puțin și să își ia mai mult timp după accidentări și să nu revină imediat dacă nu e complet refăcută. Asta e problema. Stai mai mult timp să îți revii, dar știi că nu te mai accidentezi,” a spus Ilie Năstase. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!