Un adolescent de 16 ani a ajuns la spital după ce a primit câteva lovituri serios de la campionul european la box Renato Nica.
Potrivit surselor Sport.ro și imaginilor apărute în spațiul public, sportivul l-a atacat pe nepregătite pe Bogdan Sava, un alt tânăr de aceeași vârstă, legitimat la kickboxing.
Un puști băcăuan de 16 ani a fost băgat în spital de un campion european la box
Conform surselor Sport.ro, conflictul ar fi izbucnit pe fondul unei dispute sentimentale. Sava ar fi fost văzut la festivalul „Young Island”, ținut în fiecare an pe Insula de Agrement din Bacău cu iubita lui Nica, ceea ce ar fi stârnit furia boxerului.
Luni seară, Nica ar fi plecat din cantonamentul lotului național de la Onești, împreună cu mai mulți prieteni, și ar fi mers la sala de jocuri unde se afla Sava. În imagini, Nica apare aplicându-i victimei două croșee violente și un șut în stomac, după care părăsește zona.
Adolescentul are nevoie de intervenție chirurgicală, iar familia sa a depus plângere la Poliție. Inspectoratul Județean Bacău a confirmat deschiderea unui dosar penal.
Federația Română de Box a reacționat rapid, suspendându-l pe Nica cu efect imediat și trimițând cazul către Comisia de Disciplină.
Deși sportivul a susținut că s-a întors la cantonament la ora 22:00, camerele de supraveghere arată că incidentul a avut loc după miezul nopții.
Renato Nica, 16 ani, este campion național și balcanic la box, iar în 2023 a cucerit medalia de bronz la Campionatul European.