Tenisul masculin românesc nu mai traversează de ceva vreme o perioadă slabă, ci pare captiv într-un declin prelungit, transformat încet-încet în normalitate. Astăzi nu mai avem niciun jucător în top 200 ATP, după vremurile în care Andrei Pavel urca până pe locul 13 mondial, iar Victor Hănescu până pe 26.
Suferim inclusiv în Cupa Davis, competiție în care am ajuns să mergem prin colțuri uitate ale lumii fără să mai avem nici măcar siguranța victoriei. Iar paradoxul e cu atât mai dureros încât Bucureștiul găzduiește un turneu ATP, însă tenisul nostru masculin nu mai produce nici măcar nume cărora să le poți oferi, firesc, un wild card cu speranța că se poate obține o victorie pe tabloul principal.
Și mai greu de suportat decât sărăcia prezentului este incertitudinea viitorului. Nu se vede încă o generație care să promită, credibil, revenirea tenisului masculin românesc în elită. Măcar un strop, cât să-l simțim din nou pe limbă. Deocamdată, nu ne hrănim decât din amintiri și din speranțe tot mai firave.
INTERVIU cu Firicel Tomai. ”Tenisul devine din ce în ce mai costisitor”
Firicel Tomai, primul antrenor al Simonei Halep și cel care l-a descoperit și l-a creat pe Victor Hănescu, a oferit un interviu pentru Sport.ro în care a analizat fără perdea tenisul masculin românesc. A vorbit despre costurile tot mai mari ale tenisului și a explicat că românii suferă la un capitol decisiv în jocul modern: forța fizică.
Bună ziua, domnule Firicel Tomai. Vă întreb direct. Cum vi se pare turneul ATP de la București și cu ce e diferit față de edițiile de altădată? Salut! Delicată întrebare... Și la nivel mondial observăm că s-au și înmulțit turneele astea mai micuțe și nivelul a scăzut destul de mult. Adică depinde și de perioadă, știi? Dar e clar că lucrurile sunt din ce în ce mai grele. Când mergeam eu în circuit cu Victor (n.r. Hănescu) era un bilet până în Canada 400 de dolari. Acum s-au scumpit de cinci-șase ori biletele. Toate lucrurile sunt mult mai scumpe. Tenisul devine foarte greu de făcut. E foarte costisitor.
Dar și premiile sunt pe măsură, domnule Tomai. Așa este, au mai crescut și premiile în ultimii ani, pe de altă parte. Dar, rămâne un sport care merge tot mai mult spre specific, spre individualizare. E greu să-l mai faci. Asta consider eu. Înainte erau mai mulți sportivi, erau mai multe cluburi, erau condițiile mai ușoare ca să fie mai mulți jucători împreună, să se stimuleze, să se inspire. Acum fiecare încearcă să se descurce cum poate.
Firicel Tomai e director tehnic în cadrul Federației Române de Tenis
De ce nu mai avem aceeași forță la masculin? Vă întreb și că nu mai avem aceeași prezență ca înainte. Acum, la turneul nostru ATP de la București avem câțiva cu wildcard... îl avem pe băiatul ăsta, Jianu, pe Boitan, Turcanu, dar nimic. Da, pe Jianu cu wildcard (n.r. care a fost eliminat între timp de Dzumhur 3-6, 4-6, 6-7) Îl avem pe Boitan (n.r. Gabriel Boitan, eliminat de Moller 3-6, 5-7) și pe Radu Turcanu cu wildcard pe tabloul principal (n.r. 2-6, 4-6 cu Shevchenko).
Acum eu o să-ți spun părerea mea. Vezi tu, noi la fete suntem avantajați, pentru că sunt câteva foarte bine dezvoltate, înalte, ca să zic așa. La feminin noi compensăm cu nivelul de îndemânare și cu simțul mingii, asta ajută foarte mult. La băieți, în schimb, contează foarte mult fizicul. Forța. E nevoie de jucători cu un fizic genetic bun. Sigur, și noi avem băieți îndemânatici, dar la fizic mai avem de lucrat.
”Să ne aducem aminte de Hănescu? Avea 1,98”
Aici se face diferența mare? La fizic? Ne aducem aminte de Victor? Avea totuși 1,98. Andrei Pavel era un jucător foarte solid. Era un jucător bine construit, bine făcut. La masculin îți trebuie calități fizice deosebite și asta ne cam împiedică pe noi. Îți mai dau un exemplu.
Vă rog. Marius Copil! Un jucător care arăta foarte bine din punctul ăsta de vedere. Avea calități foarte bune și.... contează... Acolo contează, pentru că face diferența forța loviturilor și puterea. Și la fete schimburile sunt scurte, mai mult e mental. Ok, și fetele s-au întărit foarte mult în ultimul timp, dar nu mai e nici acolo timpul ăla când erau jucătoare solide, spre exemplu surorile Williams, inclusiv Simona noastră era o jucătoare foarte solidă și cu mișcare foarte bună de picioare. Dacă nu era așa, nu reușea.
Sunt mai multe motive de optimism la fete? La ce urmează mă refer, la ce vine din spate. Eu sper că la fete o să avem jucătoare, sunt junioare care vin bine și care o să-și facă loc.
”Facultățile americane ofertează jucătorii și e greu să reziști tentației”
Aș vrea să ne întoarcem puțin la băieți și să vă întreb de unde vine blocajul cel mare? Să vedem și ce se întâmplă cu băieții ăștia tineri, într-adevăr sunt puțini. Pe de altă parte, să știi că vin facultățile americane, care imediat te ofertează și te cheamă acolo și e greu să reziști tentației, mai ales când ai nevoie de bani, știi ce infrastructură e acasă și atunci stai și te gândești dacă are rost.
Uite cazul lui Yannick Alexandrescu, s-a dus să joace pentru altă țară. Vin facultățile, te cer și vine vârsta asta, 18 ani, când trebuie să te hotărăști. Unii aleg calea asta, alții nu. Dar, majoritatea alege să meargă pe mâna facultăților din străinătate.
Poți să mergi mai departe dacă ai o echipă solidă și o familie care te susține din toate punctele de vedere și mai ales financiar! Sau alegi o facultate în America și scapi de toate grijile. E o luptă mult mai grea.
Acum 20 de ani știai că trebuie să ajungi jucător, că ai timp, că se așază totul. Acum trebuie să iei rapid deciziile și să vezi ce faci. Și Victor a avut oferte de la facultăți când eram cu el și abia începea să joace. Dar noi nici nu ne gândeam la așa ceva, pentru că era dorința asta de a ajunge acolo, de a reuși, pe calea asta.
Acum sunt tentații multe. Tentații multe și nu știi... Nu-i ușor să mai stai la muncă, la chin, la... Uitați-vă, vremea și asta. Sunt foarte mulți factori noi care au apărut acum. Căldurile astea, e groaznic să joci pe căldurile astea.
Deci să înțeleg că acum sunt mai multe lucruri care apasă pe cariera unui jucător. Tot cumulul ăsta de factori a dezavantajat cariera asta profesionistă de jucător. Sunt jucători care rămân și își doresc să-și facă singuri traseul în viață. Dar au nevoie de un fizic deosebit. Cam așa văd eu lucrurile, am făcut o mică radiografie la ce se întâmplă și afară, și la noi.
Mai contează tehnica așa mult? Contează și tehnica, dar poate mai puțin, în ideea că toată lumea are YouTube, are specialiști, nu mai e nici ca acum 20 de ani când nu știai cum să înveți. Acum toți învață tehnica, e importantă, desigur, dar vine fizicul care e și mai important. Pentru că s-a schimbat dinamica loviturile, au venit unele noi. Eu acum 20 de ani învățam o dreaptă, acum se dă altfel. Tot timpul stau și mă gândesc care lovitură ar fi mai eficientă, mai rapidă, mai potrivită.
”Djokovic, Nadal și Federer, trei monștri sacri”
Și acum nu pot să nu-i aduc în discuție pe Djokovic, Nadal și Federer. Mă gândesc că și eu au contribuit decisiv la această schimbare a tenisului de care pomeniți, prin maniera lor de joc. Apropo de Djokovic, încă joacă la 38 de ani... Djokovic încă performează, da, la cel mai înalt nivel. Și Nadal, dacă era fizic ok, ar fi performat. Și chiar și Federer, încă mai erau în joc. Dar ei trei sunt oricum trei monștri sacri, care n-au fost acolo degeaba. Au venit la pachet. Adică e greu să-i desfaci, nici nu știi când o să mai vină alții trei ca ei. Vine un Alcaraz, vine un Sinner...
Pe Alcaraz îl vedeți mai aproape de tipul ăsta de dominație dacă l-aș putea numi astfel? Alcaraz poate să o facă, fizicul e extraordinar, are și viteză și ce viteză! Lui i-a lipsit un pic pasiunea și dorința, s-a mai liniștit anul trecut, după care s-a motivat și a început să intre iarăși în joc. Că familie, că prieteni. la Alcaraz, se cam săturase de tenisul ăsta de performanță și asta s-a simțit și în rezultate și la cum juca. Și după înfrângerea cu Sinner, care l-a deranjat destul de tare, s-a întors la lucru și și-a refăcut jocul și strategiile cu antrenorul, cu tatăl lui.
Și în ultimele luni se vede lucrul ăsta. El era super calitativ și un simplul gând sau o simplă lipsă de motivație l-a făcut să nu mai fie eficient la nivelul lui.
Și atunci ce aveau, de fapt, Djokovic, Nadal și Federer în plus față de ceilalți? În primul rând aveau un mental extraordinar, adică și reglat, și puternic la presiune, și calm, și puterea de a lua decizii clare în situații cu presiune foarte mare. După, aveau rezistența asta fizică. Vedeți că ei nu au avut accidentări decât acum, după 30 de ani. În rest, niciun soi de probleme!
Bine, zicea domnul Țiriac că Nadal o să aibă probleme cu genunchii de când avea 18 ani, spunea, și uite că s-a adeverit, dar când l-au lăsat genunchii, a lăsat și el tenisul. La Federer, tot așa, a apărut problema aia, tot cu genunchii și a trebuit să se oprească. O singură chestie dacă te oprește, nu mai poți să te întorci, nu mai poți să revii la nivelul ăla, nici la nivel mai mic.
Ei aveau un talent genetic, cum vorbeam noi, un talent înnăscut, că oamenii ăștia, băieții ăștia, de mici stăteau cu 100 de mingi pe terenul de antrenament, din toate unghiurile, din toate situațiile, nu concepeau greșeala. Dar nu concepeau că trebuiau ei să muncească să nu greșească. Pur și simplu, pe teren, erau în apele lor.
Și când prima dată a venit Djokovic la 17 ani și a făcut un antrenament cu Victor, la BNR, aici, juca incredibil. Nici nu știam cine e și chiar atunci l-am sesizat și am zis: 'Tipul ăsta ajunge jucător'. Și mai am prieteni care l-au văzut, care jucau tenis de plăcere, și la fel l-au sesizat.
Adică ei erau de mici, veneau din spate cu tot bagajul ăsta și, dacă le-a permis sănătatea, sigur că au ajuns acolo. Plus că și țările care au fost în spate, nu? Elveția, Spania și... Marea Britanie, că și Murray la fel a fost. Adică i-au ajutat destul de mult anturajul lor sau cum să zic, condițiile de lângă, factorii externi.
Deci e cam greu să ne întrebăm ce aveau. Cred că e mult mai ușor de spus ce le lipsea. Nu le lipsea nimic, în opinia mea. Aveau motivație, aveau dorință, aveau fizic, aveau calități, aveau sprijin financiar, aveau... de toate!
