Controversa născută în urma cazului de dopaj în care a fost implicată Simona Halep: „Starurile își pierd încrederea în sistem”

Simona Halep Tenis WTA Tenis Simona Halep și Serena Williams
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 15 Martie 2024, 00:20
Data actualizarii: Vineri 15 Martie 2024, 00:33

Simona Halep se bucură de reducerea suspendării inițiale de patru ani, însă tenisul trebuie să fie vigilent cu privire la jucătorii care „își pierd credința în sistem”, este de părere Ahmad Nassar.

În urma scandalului de dopaj în care a fost implicată Simona Halep, reprezentantului Asociației Profesioniștilor Jucători de Tenis (PTPA), Ahmad Nassar, care a  susținut-o pe Halep în procesul de la TAS, a ținut să tragă un semnal de alarmă cu privire la sistemul anti-doping, care în momentul de față este depășit total.

Dubla campioană de Grand Slam a susținut mereu că este nevinovată, lucru pe care l-a și demonstrat în cele din urmă, iar suspendarea care urma să dureze până în 2026 a fost redusă la nouă luni, cu aplicare retroactivă, permițându-i să revină rapid pe teren.

"Aici e păcatul - există două efecte în acest lucru și sunt la capetele diferite ale spectrului", a spus Ahmad Nassar pentru Stats Perform, apoi a adăugat: "Unul își pierde încrederea în sistem, iar celălalt devine speriat de sistem."

"Nu m-am gândit niciodată că s-ar putea întâmpla asta. Nici măcar unui fost număr unu mondial, deci cu atât mai puțin unui jucător cu clasament mai slab care este complet ignorat.

Se poate întâmpla cu adevărat oricui. Dacă îi facem pe oameni să își piardă încrederea și, în același timp, să fie terifiați de asta - înseamnă că sistemul nu funcționează", a mai spus Nassar.

Halep revine pe teren la Miami

Halep a mers la Miami fără antrenor, dar l-a trecut ca tehnician pe partenerul său de antrenament, portughezul Joao Monteiro (33 de ani, fost loc 237 în clasamentul ATP), dar va colabora în Florida și cu Horia Tecău, căpitan nejucător al selecționatei României de Fed Cup.

"Acesta este sfârșitul capitolului de coșmar pentru Simona și sperăm să nu mai treacă niciodată prin asta.  Dar din păcate vor exista jucători care vor avea de suferit în viitor.

Scopul programului este un sport curat și un mediu echitabil pentru, în primul rând, jucători. Deci, cum găsim acest echilibru? În cadrul sistemului actual există loc pentru multe îmbunătățiri.

Cum le ușurăm povara fără a pierde din vedere primul obiectiv, care este că nimeni nu își dorește mai mult să joace într-un sport curat decât jucătorii înșiși? Ei sunt cei mai afectați dacă cineva trișează", a punctat Nassar.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!