Deși a declarat în 2025 că intenționează să se retragă din cariera de antrenorat, Darren Cahill (60 de ani) a fost convins de Jannik Sinner (24 de ani, 2 ATP) să își continue activitatea, cel puțin în prima parte a noului an.
Refuzul fostului antrenor al Simonei Halep de a părăsi primul rang al lumii tenisului a fost răsplătit de elevul său, în ediția 2026 a Openului Australian, după cum John McEnroe (66 de ani) a dezvăluit, în exclusivitate pentru Sport.ro.
Ce i-a spus Darren Cahill americanului John McEnroe despre Jannik Sinner
Până la eliminarea dramatică suferită în semifinale, în favoarea lui Novak Djokovic, John McEnroe a vorbit despre un moment deosebit trăit de prietenul său, Darren Cahill, alături de Jannik Sinner, în cadrul Australia nopen 2026.
Despre meciul din turul trei, cu Eliot Spizzirri (85 ATP), adversar mai puțin cunoscut, în fața căruia Sinner a pierdut set, în timp ce avea să resimtă crampe musculare care i-au diminuat semnificativ potențialul, Darren Cahill a spus că simțit unul din primele trei momente ale carierei, ca satisfacție și mândrie față de elevii săi.
Văzând că Sinner se chinuie în canicula de la Melbourne, Cahill i-a recomandat lui Sinner să nu renunțe la luptă și chiar să umble pe teren, dar să termine setul trei.
Cahill, cucerit de rezistența lui Sinner
„Sinner urma să se plimbe, practic, și să nu joace timp de 3 sau 4 game-uri, să meargă la vestiar și să încerce să se regrupeze, fiind condus cu 2 seturi la 1. Asta era situația. Și trebuie să-i dau mult credit.
Am vorbit cu Darren Cahill în timpul unuia dintre meciuri, înainte ca el să înceapă, și mi-a spus că acela a fost unul dintre cele trei sau patru momente în care a fost cel mai mândru în viața lui. A fost incredibil de greu de gestionat acea situație. Sinner a făcut o treabă extraordinară,” a afirmat John McEnroe pentru Sport.ro, într-un interviu intermediat de Eurosport.
În top trei momente din cariera de antrenor a lui Darren Cahill
Vorbind despre duelul în care s-a vorbit inclusiv despre favoritism, deoarece meciul a fost întrerupt, din cauza căldurii extraordinare, într-un moment în care Spizzirri părea pe drumul de a face 2-1 la seturi, John McEnroe a argumentat că unele avantaje fac parte din beneficiile incluse în statutul de număr unu mondial.
„Pot fi chestiuni de programare, poți ajunge să joci meciuri de noapte, iar asta face parte din avantajele de a fi numărul unu sau numărul doi în clasament — face parte din motivul pentru care faci ceea ce faci.
Desigur, vrei să fii cât mai bun posibil și vrei să câștigi cât mai multe turnee mari sau orice turnee poți, dar asta face parte din frumusețea acestui sport, pentru mine. Și ideea că, la un anumit nivel, da, toată lumea ar trebui tratată egal, dar, în lumea reală, nu sunt sigur că asta se întâmplă tot timpul și nici nu sunt sigur că ar trebui să se întâmple tot timpul,” a declarat John McEnroe, în exclusivitate pentru Sport.ro.
































































