„Am primit un 6-0 din partea Wimbledon”. Cum răspunde Gabrielei Ruse, după eliminarea suferită în primul tur

„Am primit un 6-0 din partea Wimbledon”. Cum răspunde Gabrielei Ruse, după eliminarea suferită în primul tur Tenis

Jaqueline Cristian, Irina Begu și Gabriela Ruse au părăsit ediția 2026 a turneului de la Wimbledon după runda inaugurală.

Trei din cele patru jucătoare ale României prezente pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon au părăsit proba individuală după runda inaugurală.

Speranțele României se transferă către Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 17 în competiția din Londra, care va porni cu prima șansă în turul secund, în meciul contra australiencei Kimberly Birrell (72 WTA).

Gabriela Ruse, reacție matură, deși a rămas fără victorie pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon

Din nefericire, aflată la a șasea participare în competiția propriu-zisă de mare șlem din Marea Britanie, Gabriela Ruse (71 WTA) nu a depășit nici de această dată pragul psihologic al acestei runde competiționale.

„Este puțin dificil în momentul acesta să accept faptul că nu am reușit să câștig niciun meci la Wimbledon până acum. Am primit un 6-0 din partea acestui Grand Slam, dar mai încercăm la anul,” a fost prima reacție exprimată de jucătoarea din București în vârstă de 28 de ani, după ce a fost învinsă de Catherine McNally (50 WTA), scor 7-5, 6-3.

Gabriela Ruse

  • Gabriela ruse iarba 2026 sezon 03

Gabriela Ruse vrea să încheie anul în top 50 WTA

În ciuda dificultății de a accepta situația de a nu fi câștigat niciunul din cele șase meciuri jucate până acum pe tabloul principal al întrecerii de la Wimbledon, Gabriela Ruse vede motive de încurajare în semifinala jucată la Bad Homburg.

În urma sezonului de iarbă în care a obținut rezultate impresionante, Gabriela Ruse își propune, în a doua parte a sezonului, să încheie anul între primele cincizeci de jucătoare ale lumii.

„Simt că sunt din ce în ce mai bună și cred că au început și adversarele mele să simtă acest lucru.”

„Mi-am propus ca până la finalul anului să intru în top 50. Sunt bucuroasă cu tot ce s-a întâmplat în sezonul de iarbă, am arătat un tenis extraordinar. Sunt sănătoasă și lucrurile merg foarte bine pentru mine, chiar dacă aici nu s-a legat așa cum mi-aș fi dorit eu.

Nu sunt dezamăgită, așa este tenisul, câteodată o decizie... nu vreau să îi zic proastă, dar o decizie nepotrivită într-un moment poate schimba deznodământul unui meci. Sunt foarte optimistă, sunt bucuroasă cu tot ceea ce fac, simt că am progresat, simt că sunt din ce în ce mai bună și cred că au început să simtă și adversarele mele acest lucru,” a adăugat Gabriela Ruse, într-un interviu acordat Eurosport.

Gabriela Ruse caută din 2018 prima victorie individuală, în turneul de la Wimbledon

La jumătatea sezonului 2026, Gabriela Ruse a ajuns la 21 de victorii și 16 înfrângeri. Jucătoarea din București a jucat două semifinale de turneu WTA 500 în acest an, pe zgura din Linz și pe iarba de la Bad Homburg.

2018 este primul an în care Gabriela Ruse a jucat pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!