Argentinianul l-a depășit sâmbătă pe principalul favorit al turneului Grand Prix Hassan II, Luciano Darderi, cu scorul de 6-4, 7-6(2). Această victorie îi asigură prezența în meciul pentru trofeu programat duminică.
Prin calificarea în ultimul act, jucătorul sud-american a doborât recordul deținut din 2015 de Victor Estrella Burgos, devenind cel mai în vârstă tenismen din era Open care atinge prima sa finală la nivelul circuitului ATP.
Dublu record bifat în Maroc
Totodată, Trungelliti și-a asigurat pentru săptămâna viitoare pătrunderea în premieră în top 100 mondial. El va ocupa aproximativ poziția 75, marcând o altă barieră de vârstă depășită de la introducerea sistemului actual de clasament. Cea mai bună clasare a sa de până acum fusese locul 112, înregistrat în 2019.
Într-un interviu publicat pe site-ul atptour.com, sportivul a spus: „Bineînțeles că am crezut în asta, este unul dintre motivele pentru care mă aflu aici, altfel nu ar fi fost posibil. De asemenea, am muncit mult, eu și echipa mea, dar și soția și copilul meu, cu toții am crezut în doborârea recordului, în principiu, și exact asta am făcut acum. S-a întâmplat toată săptămâna să părăsesc terenul cu o victorie. Așa că sper că mai urmează una”.
Pentru primul său titlu ATP, Marco Trungelliti se va duela duminică cu spaniolul Rafael Jodar. Ibericul s-a impus fără probleme în meciul său din semifinale, trecând de Camilo Ugo Carabelli cu scorul de 6-2, 6-1.