Înaintea meciului de duminică din play-off cu Rapid, antrenorul lui Dinamo, croatul Zeljko Kopic, a oferit câteva detalii despre contractul său cu gruparea ”câinilor” și despre obiectivul din sezonul viitor.
”Pentru mine, în momentul de față, singura problemă reală este legată de insolvență. Când am analizat situația clubului, m-am analizat și pe mine. Bineînțeles că pot face lucrurile mai bine – oricine poate.
Dar primul obiectiv a fost menținerea în Superligă. Acum, faptul că am ajuns în play-off, e peste așteptări.
Președintele Nicolescu a spus deja: obiectivul pentru sezonul viitor este TOP 5, poate chiar o calificare europeană. Asta îmi doresc și eu”, a punctat tehnicianul croat.
”Indiferent ce se întâmplă cu procesul de insolvență, eu am contract și vreau să continui”
”Sunt foarte mulțumit de staff, de comunicarea pe care o avem despre jucători, transferuri, tot. La Săftica încercăm să îmbunătățim condițiile. Despre suporteri nu are rost să vorbim – sunt fantastici. În multe aspecte, clubul se dezvoltă. Doar această problemă juridică rămâne în aer și poate afecta proiectul. Dar toți ne gândim la următorii doi-trei ani, unde trebuie să fie Dinamo. Accidentările le putem gestiona. Dar ieșirea din insolvență e esențială.
Pentru mine e clar. Motivația contează. Unii jucători – precum Selmani sau alții care nu au semnat încă – se gândesc să ajungă la un nivel mai mare. Alții poate nu vor veni dacă nu putem juca în cupele europene. Dar pentru mine, tot ce contează este să mergem pas cu pas, meci cu meci, an de an, și să construim un Dinamo mai bun. Indiferent ce se întâmplă cu procesul de insolvență, eu am contract și vreau să continui să dezvolt clubul și echipa”, a mai declarat Kopic la conferința de presă.
Absențe importante de la Dinamo în derby-ul cu Rapid
Dinamo, care a suferit două eșecuri în primele două etape din play-off, are serioase probleme de lot.
Zeljko Kopic a anunțat că nu se poate baza pe Dennis Politic și Adrian Caragea, în timp ce Josue Homawoo, Kennedy Boateng, Astrit Selmani și Andrei Mărginean sunt incerți pentru derby-ul cu Rapid.
Info și video: Radio Dinamo 1948