Deși o mutare la Sampdoria părea iminentă, discuțiile dintre clubul genovez și Pisa, echipa la care este legitimat, au încetinit considerabil, lăsând viitorul jucătorului sub semnul întrebării.
Transferul la Sampdoria, în pericol?
Potrivit Tuttosport, ceea ce părea o afacere sigură este acum pe punctul de a pica. Sampdoria, care activează în Serie B, îl considera pe Rus, un apărător central de 1,88 m, piesa ideală pentru a-și completa defensiva, datorită experienței sale internaționale și forței fizice. Cu toate acestea, după un acord inițial care părea bătut în cuie, negocierile s-au blocat. Cele două părți nu reușesc să ajungă la un numitor comun, iar timpul presează, existând riscul ca mutarea să nu se mai realizeze.
Conducerea Sampdoriei nu vrea să fie luată prin surprindere și a început deja să exploreze alte piste pentru a-și întări compartimentul defensiv. Obiectivul clubului este să aducă cel puțin un fundaș central înainte de închiderea ferestrei de mercato, pentru a oferi antrenorului Massimo Donati mai multe opțiuni în lupta pentru promovare.
Pentru Adrian Rus, care mai are contract cu Pisa până la 30 iunie 2026, urmează ore decisive. Optimismul din jurul transferului său la Sampdoria s-a transformat în prudență, iar zilele următoare vor clarifica dacă fundașul cu 22 de selecții la naționala României va îmbrăca sau nu tricoul "blucerchiato".