Fundașul român a semnat cu SSC Bari, formație care a retrogradat în Serie C la finalul sezonului precedent.
Clubul italian a oficializat mutarea miercuri după amiază. Mogoș a semnat un contract până în iunie, cu opțiune de prelungire.
„Benvenuto Vasile! SSC Bari comunică faptul că a achiziționat definitiv drepturile sportive ale fotbalistului Vasile Mogoș. Fundașul român a semnat un contract până în iunie, cu opțiune de reînnoire”, a transmis Bari.
Vasile Mogoș revine în Italia
Mogoș nu este străin de fotbalul italian. Fundașul a evoluat în trecut pentru Crotone, Chievo Verona, Cremonese, Ascoli și Reggiana. În Serie B a strâns 167 de meciuri, în timp ce în Serie C are 95 de apariții.
În 2023, internaționalul român a revenit în țară și a semnat cu CFR Cluj. A petrecut un sezon și jumătate în Gruia, perioadă în care a cucerit Cupa României.
Ulterior, Mogoș a ajuns la Universitatea Craiova, unde a reușit să câștige atât titlul în SuperLiga, cât și Cupa României.