Internaţionalul român de tineret Tony Strata a câştigat Cupa Ligii portugheze la fotbal cu Vitoria Guimaraes, după 2-1 în finala cu Sporting Braga, sâmbătă seara, la Leiria.
Vitoria a obţinut trofeul în premieră, graţie golurilor marcate de Samu (59 - din penalty) şi Alioune Ndoye (83), din pasa aceluiași Samu.
Pentru Braga a punctat Mario Dorgeles (17). Vitoria Guimaraes a obţinut trofeul în premieră.
Tony Strata, excelent în finală
Tony Strata a fost integralist în acest meci, în care finalul a fost dramatic.
Fundașul dreapta român a primit nota 7.1 de la Sofascore, cea mai mare dintre titularii de câmp.
Două cartonașe roșii în prelungiri
Joao Mendes (Vitoria) a fost eliminat în minutul 90+7, iar Braga a primit penalty, dar Rodrigo Zalazar l-a ratat (90+11).
Nelson Oliveira (Vitoria) a primit şi el cartonaşul roşu (90+12), el fiind pe banca de rezerve după ce fusese înlocuit, scrie Agerpres.