Șumudică nu renunță la Moruțan! Turcii anunță stadiul negocierilor

Marius Sumudica Galatasaray Olimpiu Morutan Yeni Malatyaspor Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 19 Ianuarie 2022, 21:49
Data actualizarii: Miercuri 19 Ianuarie 2022, 21:49

Olimpiu Moruțan (22 de ani) ar putea pleca de la Galatasaray în această iarnă, conform ultimelor informații din presa turcă.

Transferat de la FCSB pentru 3,5 milioane de euro, Moruțan a jucat în 24 de meciuri pentru Galatasaray, a marcat patru goluri, a oferit patru pase decisive, însă conducerea nu ar fi mulțumită de prestațiile mijlocașului român și ar intenționa să îl împrumute în această iarnă.

Șumudică îl vrea pe Moruțan la Yeni Malatyaspor

Publicația turcă Fanatik anunță că Galatasaray negociază cu formația lui Marius Șumudică, Yeni Malatyaspor, împrumutul lui Olimpiu Moruțan: "Negocierile continuă. Conducerea lui Galatasaray se va așeza din nou la masă cu cei de la Malatya pentru Moruțan, care a fost trecut pe lista de împrumuturi", scrie sursa citată.

Marius Șumudică le-a promis fanilor și jurnaliștilor turci că va salva Yeni Malatyaspor de la retrogradare, în ciuda faptului că se află acum pe ultimul loc, însă a cerut să fie judecat doar după ce va primi transferurile dorite.

La formația antrenorului român au sosit mai mulți jucători în această iarnă, precum Nouha Dicko, Medhi Zeffane, Godfred Donsah, Kenan Ozer sau Okechukwu Azubuike.

Galatasaray are un sezon dezamăgitor în acest an și ocupă locul 13 în Super Lig, cu doar 27 de puncte, în timp ce Yeni Malatyaspor e pe 20, cu 15 puncte, la opt puncte în spatele ultimei poziții care asigură salvarea.

  • 5 milioane de euro este cota de piață a lui Olimpiu Moruțan, conform Transfermarkt
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!