Andoni Iraola, fostul antrenor al internaționalului român, i-a preluat pe ”Cormorani” în această vară după demiterea lui Arne Slot.
Anunțul lui Andoni Iraola despre viitoarele transferuri ale lui Liverpool
Având în vedere problemele lui Liverpool din flancul drept al apărării, englezii au dezvăluit că Iraola le-ar fi cerut șefilor de pe Anfield să îl transfere pe Rațiu.
Liverpool ar negocia cu Rayo Vallecano transferul lui Rațiu, însă deocamdată nu a fost făcută public nicio ofertă oficială a clubului din Premier League.
Andoni Iraola a luat parte la o conferință de presă în care a vorbit și despre viitoarele achiziții ale lui Liverpool, iar antrenorul a pus accent chiar pe problemele din flancul drept al apărării.
”Evident, am transferat deja doi jucători, însă avem nevoie de mai mulți și știm foarte bine acest lucru. Clubul lucrează la asta. Ca antrenor, dintr-o perspectivă egoistă, mi-aș dori ca toți jucătorii să fie aici încă din prima zi, pregătiți pentru cantonamentul de vară, dar înțeleg că fotbalul nu funcționează întotdeauna așa. Știu că clubul depune eforturi pentru a finaliza aceste transferuri, iar eu încerc, la rândul meu, să ajut.
Cred că trebuie să acceptăm că trecem printr-o perioadă dificilă din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, au plecat mulți jucători cu experiență, fotbaliști care au câștigat tot ce se putea aici. Pe de altă parte, avem și câțiva jucători importanți accidentați: Ekitike, Bradley și Giovanni Leoni. Sunt accidentări de lungă durată.
Așadar, trebuie să înlocuim jucători foarte importanți, care au avut contribuții semnificative, iar în același timp trebuie să găsim soluții și pentru absențele cauzate de aceste accidentări. Cei trei reprezintă soluții importante pe termen lung, însă până când vor reveni vom avea o perioadă în care nu ne vom putea baza pe ei, așa că trebuie să găsim alternative”, a spus Andoni Iraola.














