Răzvan Lucescu, ce imagine: arabii l-au încoronat după ce i-au oferit un salariu fabulos
Numărătoarea inversă a început pentru Răzvan Lucescu! În ceva mai mult de o lună, pe 20 august mai precis, românul va porni în Qatar Stars League.
Până atunci, fostul selecționer e în Austria cu elevii săi. După cele două stagii de pregătire din Austria – primul la Linz până pe 24 iulie și al doilea, la Bad Haring, între 25 iulie – 7 august – Răzvan se va întoarce în Qatar. Aici, va face ultimele retușuri, în vederea noului sezon. Unul în care așteptările sunt imense de la Al-Sadd!
Arabii l-au încoronat pe Lucescu jr și îl văd drept un mare strateg
În momentul în care l-au luat pe Lucescu jr la cea mai titrată formație din Qatar, în locul lui Roberto Mancini, arabii au avut un singur gând în cap: câștigarea Champions League! Predecesorul românului a luat titlul, în ultima campanie, dar în Liga Campionilor s-a oprit în sferturi. Adică, un eșec din perspectiva oamenilor care conduc Al-Sadd!
În acest context, fanii și șefii grupării din Doha își pun acum toate speranțele în Răzvan Lucescu. Pentru că în CV-ul acestuia figurează un trofeu de Champions League, câștigat în 2018-2019, în chiar primul său sezon la Al-Hilal Riad (Arabia Saudită). Așadar, arabii speră ca românul să repete acum acest rezultat pe banca unei formații care a triumfat doar în două rânduri în cea mai tare competiție continentală din Asia (1989 și 2011).
Pentru a-și demonstra încrederea în Lucescu jr, căruia Al-Sadd i-a oferit un contract de 3,5 milioane de euro (!), fanii au distribuit două imagini spectaculoase cu tehnicianul român. În prima, apar trofeele pe care Răzvan le-a luat cu Al-Hilal, după cum se poate vedea mai jos.