- Articol susținut de Betano
Presa din Italia anunță că mutarea internaționalului român la AS Roma a intrat în impas, iar șansele ca transferul să se concretizeze în această iarnă au scăzut considerabil.
Tottenham a remizat pe terenul lui Burnley, scor 2-2, în etapa a 23-a din Premier League, iar Drăgușin a început partida pe banca de rezerve.
Fundașul român a fost introdus abia în minutul 90+5, în locul lui Cristian Romero, care a acuzat probleme medicale. Chiar și așa, Drăgușin a reușit să câștige un duel aerian în puținele secunde petrecute pe teren.
Pică transferul lui Radu Drăgușin! Motivul invocat de italieni
În contextul lipsei minutelor, românul își dorește un transfer înainte de barajul pentru Cupa Mondială din 2026. AS Roma părea principala variantă, însă italienii de la Tuttosport susțin că negocierile s-au blocat.
Motivul? Diferențele privind formula transferului și evoluția lui Daniele Ghilardi. Roma ar fi dorit un împrumut cu opțiune de cumpărare, în timp ce Tottenham a insistat pentru obligație de transfer în cazul calificării în Champions League. În paralel, prestațiile solide ale lui Ghilardi i-au determinat pe oficialii romani să își regândească strategia.
„Afacerea s-a răcit și a ajuns pe o linie moartă”, notează Tuttosport, care explică faptul că Roma nu mai consideră prioritară aducerea lui Drăgușin.
În schimb, numele românului rămâne pe radarul lui AC Milan. Rossonerii caută un fundaș central și ar putea încerca un împrumut cu opțiune de cumpărare spre finalul perioadei de mercato. Tottenham ar cere aproximativ 25 de milioane de euro pentru un transfer definitiv.