Deși părea în vizorul unor echipe din Italia, o formație surpriză a intrat puternic pe fir.
Rizespor, ocupanta locului nouă în sezonul trecut din Superliga Turciei, a trimis o ofertă concretă pentru internaționalul român: 2 milioane de euro plus un procent dintr-un eventual transfer viitor.
Răsturnare de situație! Ofertă de 2 milioane pentru Valentin Mihăilă
Potrivit Sky Sport Italia, turcii i-au propus internaționalului român un contract pe 4 ani, cu un salariu de 1,2 milioane de euro pe sezon, sumă mult peste ceea ce încasează în prezent la Parma.
Mihăilă, 25 de ani, nu a fost convocat de Parma pentru pregătirile de vară, semn că despărțirea este iminentă. Extrema română a bifat sezonul trecut 22 de apariții în Serie A și Cupa Italiei, reușind trei pase decisive.
Cremonse și Lecce îl vor de asemenea
Totuși, Rizespor nu este singura echipă interesată. Cremonese, recent promovată în Serie A, îl vrea de asemenea pe Mihăilă și a început negocierile imediat după ce l-a numit antrenor pe Davide Nicola. O altă formație italiană interesată este Lecce, unde românul a mai fost împrumutat în trecut.