Mijlocașul român a reușit să ofere pasa de gol pentru singura reușită a toscanilor în remiza, scor 1-1, înregistrată pe „Stadio Carlo Castellani”.

Internaționalul român de tineret continuă să fie un punct fix în angrenajul celor de la Empoli în acest sezon 2025-2026. Sâmbătă, în etapa a 18-a din Serie B, „decarul” a ieșit la rampă în minutul 24, când a inventat o pasă excelentă pentru Marco Nasti, care a deblocat tabela împotriva primei clasate. Oaspeții au reușit ulterior egalarea.

Pentru evoluția sa solidă, Ilie a fost notat cu 7,3 de Flashscore, unul dintre cele mai mari calificative de pe teren. Românul a fost foarte activ în cele 74 de minute în care s-a aflat pe teren, fiind implicat constant în construcție și în duelurile fizice.

Cifre solide pentru mijlocașul împrumutat de la Nice

Datele statistice confirmă jocul bun făcut de Rareș Ilie. Acesta a avut o acuratețe a paselor de 75% (12 reușite din 16 încercate) și a fost căutat des de coechipieri, înregistrând 38 de atingeri ale balonului. Mai mult, fotbalistul a câștigat 8 dueluri și a reușit un dribling din două încercări.

Aceasta este a patra pasă decisivă reușită de Rareș Ilie în tricoul lui Empoli, formație pentru care a punctat o dată în Cupa Italiei. Evaluat în prezent la 1,8 milioane de euro, mijlocașul în vârstă de 22 de ani joacă în Toscana sub formă de împrumut de la OGC Nice, înțelegerea fiind valabilă până în vara anului viitor, la 30 iunie 2026.

După acest rezultat de egalitate, Empoli acumulează 24 de puncte și se menține pe locul 9, la mică distanță de locurile de play-off, în timp ce Frosinone domină în continuare ierarhia, cu 38 de puncte.