PROTEST impotriva lui Mircea Lucescu la Kiev! "Refuzam sa sustinem echipa cat timp e aici!" Ce vor sa faca suporterii la meciul cu Sahtior din Supercupa Ucrainei!

Mircea Lucescu Dinamo Kiev protest Sahtior Donetk suporteri Stranieri PROTEST impotriva lui Mircea Lucescu la Kiev! "Refuzam sa sustinem echipa cat timp e aici!" Ce vor sa faca suporterii la meciul cu Sahtior din Supercupa Ucrainei!
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 21 August 2020, 12:41
Data actualizarii: Vineri 21 August 2020, 12:43
Dinamo Kiev va juca primul meci oficial pe 25 august, impotriva fostei echipe a lui Mircea Lucescu, Sahtior Donetk, in Supercupa Ucrainei.

Suporterii lui Dinamo Kiev nu s-au impacat cu ideea ca Mircea Lucescu este antrenorul echipei lor favorite. Nu l-au primit deloc bine la club, iar acum promit sa-i faca viata grea la meciul cu Sahtior. 

Potrivit jurnalistilor de la Sport.ua, fanii dinamovisti planuiesc un protest de amploare inaintea duelului din Supercupa Ucrainei, in incercarea lor de a-l convinge pe Lucescu sa renunte la contract. 

Suporterii au anuntat ca il vor astepta pe antrenorul roman de 75 de ani in fata stadionului, transmitand un mesaj prin care se indeamna sa iasa la meci in numar cat mai mare. 

"Ne vom intalni in Mariinsky Park si vom merge pentru a-l 'felicita' pe Mircea Lucescu pentru primul sau meci. Vom purta masti si vom respecta distanta sociala. Ii invitam pe toti fanii lui Dinamo sa vina si sa ne insoteasca."

In plus, fanii lui Dinamo Kiev au anuntat ca nu vor mai sustine financiar echipa daca patronul Surkis nu ia masurile pe care si le doresc. 

"Nu vom cumpara nimic care aduce profit clubului pana cand atitudinea fata de fani nu se schimba. Vom lua doar cele mai ieftine bilete pentru a-i comunica dorintele noastre.

Refuzam sa sustinem echipa in timpul meciurilor cu steaguri sau esarfe cat timp Lucescu este antrenorul echipei! Nu vom incuraja cu adevarat echipa cat timp el este aici", au declarat fanii, potrivit presei din Ucraina.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!