După o lungă perioadă cauzată de o accidentare la tendon, Moruțan a revenit la Pisa în sezonul trecut și a prins câteva meciuri sub comanda lui Pippo Inzaghi. Deși a promovat în Serie A, clubul a decis să nu achite clauza de transfer definitiv de la Ankaragucu.
Tuncay Kurtuluş, redactor șef Sabah: "Moruțan e talentat, are un stâng foarte bun, dar suferă fizic"
Moruțan s-a înțeles acum cu Aris Salonic și va semna un contract pe trei sezoane. Formația din Grecia, care a încheiat pe locul 5 în ultimul sezon, a ajuns la un acord cu Galatasary și Ankaragucu, cluburi care îl dețineau în coproprietate pe internaționalul român.
Grecii de la SDNA au vrut să afle mai multe despre Moruțan și au stat de vorbă cu Tuncay Kurtuluş, redactorul șef al ziarului Sabah, din Turcia. Deși a evidențiat talentul românului, jurnalistul a explicat unde consideră că suferă fostul mijlocaș de la Galatasaray sau Ankaragucu.
"Moruțan a sosit la Galatasaray când era foarte tânăr și avea un potențial semnificativ. Au fost așteptări mari de la el pentru că are un picior stâng foarte bun, capacitate de dribling și eficiență în duelurile unu contra unu.
Totuși, la Galatasaray nu a funcționat așa cum ar fi vrut el și clubul. Avea nevoie să devină mai puternic din punct de vedere fizic pentru că se vedea că suferă aici. În plus, avea și anumite probleme legate de înțelegerea jocului.
E un fotbalist talentat, dar trebuie să se îmbunătățească atunci când vine vorba de jocul de echipă. Din acest motiv nu a avut consistență la Galatasaray și în fotbalul din Turcia, în general. Având în vedere ce talent are, cu siguranță ar fi trebuit să fie mai sus acum.
Poate dacă acum va lucra cu un antrenor care să îl înțeleagă și să-l facă să se simtă fericit, atunci va atinge un nivel mult mai bun", a spus Tuncay Kurtuluş, pentru SDNA
Olimpiu Moruțan a ajuns deja la Salonic și este gata să semneze. Moruțan a ajuns în miez de noapte pe aeroportul din Salonic și a fost întâmpinat de Ruben Reyes, directorul sportiv al lui Aris Salonic, dar și de alți oficiali ai clubului. Imediat după ce s-a întâlnit cu oficialii clubului, Moruțan a fost surprins pe aeroport cu o eșarfă cu Aris Salonic.
În cursul zilei de azi, Moruțan va efectua vizita medicală și, conform Sportal, va semna un contract valabil pe următoarele trei sezoane cu Aris.