Ianis Hagi (27 de ani) nu a fost inclus în lotul formației sale pentru partida pierdută pe teren propriu cu Samsunspor, scor 2-3. Jucătorul a dorit să clarifice situația și a trimis un mesaj public, explicând că a lipsit din cauza unor probleme medicale apărute în ultima perioadă.
Fotbalistul a distribuit o imagine de la ședința de pregătire publicată de clubul său, arătând că este gata de joc. „Mă bucur să fiu din nou pe teren după câteva săptămâni în care m-am confruntat cu probleme fizice. E săptămână cu derby, să începem!”, a transmis mijlocașul ofensiv pe rețelele de socializare.
Meci decisiv în subsolul clasamentului
Alanyaspor urmează să evolueze duminică, 3 mai, de la ora 22:00, în deplasare contra celor de la Antalyaspor. Partida face parte din runda cu numărul 32 a campionatului Turciei.
Potrivit situației din clasament, gruparea la care activează mijlocașul român ocupă poziția a 12-a, cu 33 de puncte. Distanța față de prima poziție retrogradabilă este de cinci puncte, loc ocupat chiar de adversara directă din acest weekend.
Până în acest punct al stagiunii, Ianis Hagi a strâns 27 de apariții în toate competițiile oficiale. El a înscris de cinci ori și a oferit colegilor două pase decisive. Internaționalul român, evaluat la 1,8 milioane de euro, este legat contractual de Alanyaspor până în vara anului 2027.