EXCLUSIV Fotbalistul român din naționala Irlandei răspândește teroarea pe gazon în cupele europene! 2 goluri și 2 pase de gol într-un sfert de oră

Fotbalistul român din naționala Irlandei răspândește teroarea pe gazon în cupele europene! 2 goluri și 2 pase de gol într-un sfert de oră Stranieri

Daniel Mare, prezentat în exclusivitate de Sport.ro, joacă fundaș la echipa națională și atacant la echipa de club.

  • Mare daniel shelbourne 6

MVP-ul meciului Shelbourne FC - FK Rabotnicki Skopje 5-0 din primul tur UEFA Youth League a fost Daniel Mare, românul din naționala Irlandei prezentat în exclusivitate de Sport.ro încă din urmă cu doi ani și jumătate.

Titular la Dublin în prima manșă a dublei cu nord-macedonenii, Mare (18 ani) a avut un sfert de oră fabulos, cu două goluri marcate în minutele 69 și 71, urmate de două pase decisive la golurile din minutele 76 și 84. VIDEO AICI

De altfel, site-ul oficial al UEFA a deschis materialul despre ”UEFA Youth League domestic champions path” cu o poză cu fotbalistul român, având descrierea ”Daniel Mare a înscris de două ori în meciul în care debutanta Shelbourne a învins-o cu 5-0 pe Rabotnicki, la rândul ei o debutantă”.

Iar EireTalents a titrat: ”Dani Mare strălucește în victoria cu 5-0 a lui Shelbourne, ce debut!”.

Daniel Mare pentru Sport.ro: ”Aș da totul pentru naționala României acolo, în iarbă, să nu dezamăgesc”

Contactat de Sport.ro, Daniel ne-a declarat, într-un dialog intermediat de tatăl său, că marele său vis rămâne naționala României:

”Asta s-a întâmplat aseară (n.r. - miercuri seară)! Am jucat 86 de minute, acum în atac, pe postul de extremă dreapta, în timp ce la naționala Irlandei sunt folosit pe postul de fundaș lateral.

Mă simt bine când joc pentru Shelbourne și Irlanda, dar unul dintre cele mai importante lucruri pentru mine ar fi să reușesc să ajung la echipa națională a României. Aș fi foarte bucuros să primesc această șansă, aș da totul acolo, în iarbă, să nu dezamăgesc!

”Moto-ul meu este <<Work hard, play hard!>>”

La Shelbourne, în campionatul Under 20 din Irlanda, mai avem șapte etape de disputat, sunt foarte încrezător în ce fac la echipă și sper să semnez contractul profesionist cu clubul în acest an. Moto-ul meu este <<Work hard, play hard!>>.

În rest, am terminat liceul, am luat bacalaureatul și am intrat la facultate în Dublin, unde studiez resursele umane”.

Daniel Mare, titular la naționalele Irlandei

4 meciuri la naționala Under 15: 

0-1 cu Muntenegru (titular), 0-1 cu Polonia (titular), 1-5 cu Polonia (titular), 0-2 cu Spania (titular)

3 meciuri / 1 gol la naționala Under 16: 

1-1 cu Elveția (titular, meci în care a înscris golul Irlandei), 4-2 cu Letonia (intrat pe parcurs), 3-1 cu Ucraina (titular)

2 meciuri la naționala Under 18:

1-1 cu Croația (titular), 0-0 cu Portugalia (intrat pe parcurs)

Foto: Shelbourne Football Club, arhiva personală

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!