După o primă repriză solidă, Drăgușin a greșit în repriza secundă, iar ”Tunarii” au profitat și au marcat.
Thierry Henry crede că Tottenham are șanse mari să retrogradeze
Astfel, după încă un eșec înregistrat pe teren propriu, Tottenham este cu un pas mai aproape de zona retrogradării, iar Igor Tudor trebuie să facă repede un miracol pentru a evita un dezastru.
Spurs ocupă locul 16 în clasamentul din Premier League, cu 29 de puncta, la doar două lungimi în fața celor de la Nottingham Forest, și la patru de West Ham, echipa aflată pe primul loc retrogradabil.
Thierry Henry crede că misiunea pe care Igor Tudor o are la Tottenham este extrem de dificilă și nu exclude ca Spurs să joace în Championship în următorul sezon.
”Am jucat cu Igor la Juventus și îi cunosc stilul. Nu îl poți judeca după următoarele două sau trei meciuri, dar nu are foarte mult timp la dispoziție pentru a aduna puncte. Nu a fost cel mai ușor meci pentru a începe.
Va fi o misiune foarte grea. Va analiza cine poate juca, ce îi place să facă și cum își poate impune identitatea și filosofia. De obicei, când vrei să te salvezi de la retrogradare, meciurile de acasă sunt plasa ta de siguranță, însă ei se confruntă de câțiva ani cu dificultăți în a câștiga pe teren propriu. Vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Thierry Henry, conform Goal.