Radu Drăgușin a avut o prestație solidă în prima jumătate a jocului cu Arsenal, însă după pauză, a comis o gafă care a șters toată imaginea bună construită de fundaș în prima repriză.
Englezii anunță că Tottenham s-a decis să scape de Radu Drăgușin în vară
În minutul 61, la scorul de 2-1 în favoarea lui Arsenal, fundașul român a respins cu capul, iar ”tunari” au prins șansa unui contraatac rapid, iar Eze a marcat pentru 3-1.
Englezii l-au criticat pe internaționalul român și au vorbit despre viitorul pe termen lung al lui Drăgușin.
”Tottenham nu poate ignora ce a arătat Radu Drăgușin”, au titrat cei de la Hotspur HQ.
Englezii susțin că fundașul român nu este suficient de bun pentru a face performanță în Premier League, motiv pentru care Spurs ar trebui să scape urgent de internaționalul român în vară, asta în condițiile în care Tottenham se va mai afla în primul eșalon englez în sezonul următor, concluzie la care ar fi ajuns și oficialii clubului.
Englezii l-au criticat pe Drăgușin pentru greșelile din derby-ul cu Arsenal și sunt convinși că Igor Tudor nu îi va mai oferi o nouă șansă fundașului român.
”Pe măsură ce lunile au trecut în acest sezon, viitorul său pare destul de clar: oriunde, numai la Tottenham nu. Presupunând că Tottenham se salvează de la retrogradare, Drăgușin nu este potrivit pentru a juca la o echipă de Premier League care ar trebui să lupte pentru calificarea în cupele europene. O concluzie evidentă, din perspectiva lui Tottenham, este că Radu Drăgușin va fi vândut în perioada de transferuri din vară”, au scris englezii.