Internaționalul român a ajuns pe lista celor de la Atalanta, care s-ar fi interesat deja în legătură cu disponibilitatea celor de la PSV Eindhoven, echipă alături de care Man a devenit campion al Olandei la primul său sezon în Eredivisie, de a renunța la fotbalistul român.

Veste pentru Dennis Man! PSV Eindhoven îl vinde pe Dennis Man

Se pare însă că PSV Eindhoven ia în considerare să se despartă de Dennis Man doar în eventualitatea unei oferte uriașe, în fața căreia olandezii nu se pot opune. Oficialii lui PSV sunt gata, însă, să își ia rămas bun de la o extremă. Având în vedere că Man a devenit rezervă la PSV în startul acestui sezon, iar titularii din benzi sunt Ivan Perisic și Ruben van Bommel, singurii care pot fi vizați de un transfer ar fi fotbalistul român și bosniacul Esmir Bajraktarevic.

În acest sezon, Dennis Man și-a făcut apariția în patru meciuri și a strâns în total doar 98 de minute. În comparație, Bajraktarevic nu a prins niciun minut în campionat.

Presa din Olanda susține că cel care are mai multe șanse să plece în această vară este Bajraktarevic, care a fost prezent și la Cupa Mondială. Bajraktarevic ar urma să plece de la PSV în ultima săptămână de mercato, a scris jurnalistul Rik Elfrink de la Eindhovens Dagblad, lucru confirmat și de FootballTransfers NL, care precizează și faptul că antrenorul Peter Bosz va miza pe internaționalul român și în acest sezon.

Recent, despre Esmir Bajraktarevic s-a vorbit că ar fi stârnit interesul unor cluburi precum Eintracht Frankfurt, Benfica Lisabona sau Rangers.

  • 8 milioane de euro este cota de piață a lui Esmir Bajraktarevic, conform Transfermarkt.