Sassuolo, revenită în Serie A, a început sâmbătă cantonamentul de vară, iar în lotul antrenat de campionul mondial Fabio Grosso se regăsește și internaționalul român Daniel Boloca (o selecție în 2022).
Mijlocașul central de 26 de ani, născut în Chieri (Italia), a fost om de bază și în sezonul precedent din Serie B (34 de meciuri, 4 goluri și 3 pase decisive) și se pregătește astfel pentru al treilea an competițional cu Sassuolo, de data aceasta din nou în Serie A.
În plus, juniorul Troy Tomșa, un mijlocaș român de 17 ani născut în Brent (Anglia), a fost promovat de Grosso la echipa de seniori.
Boloca și compania vor efectua un cantonament la Ronzone, Trento.
”I Neroverdi au bifat mai întâi o sesiune dublă de antrenamente la Mapei Football Center.
În sesiunea de dimineață, elevii lui Mister Grosso au efectuat exerciții de încălzire și prevenție, iar în sesiunea de după-amiază grupul a efectuat exerciții tehnico-tactice și meciuri de antrenament pe un teren redus.
Dimineață echipa va părăsi centrul de pregătire și se va îndrepta spre Ronzone (TN), unde va începe cantonamentul”, a precizat clubul Sassuolo.
Lotul lui Sassuolo pentru ediția 2025-2026 din Serie A
PORTARI:
Alessandro RUSSO
Giacomo SATALINO
Stefano TURATI
Gioele ZACCHI
FUNDAȘI:
Josh DOIG
Tommaso MACCHIONI
Filippo MISSORI
Tarik MUHAREMOVIC
Cas ODENTHAL
Yeferson PAZ
Edoardo PIERAGNOLO
Filippo ROMAGNA
MIJLOCAȘI:
Daniel BOLOCA
Christian FRANGELLA
Andrea GHION
Edoardo IANNONI
Luca LIPANI
Kristian THORSTVEDT
Troy-Leo TOMȘA
ATACANȚI:
Janis ANTISTE
Agustin ALVAREZ
Domenico BERARDI
Armand LAURIENTE
Luca MORO
Samuele MULATTIERI
Nicholas PIERINI
Andrea PINAMONTI
Laurs SKJELLERUP
Cristian VOLPATO
ANTRENOR:
Fabio GROSSO