ETO Gyor traversează un sezon de vis, aflându-se pe prima poziție în clasamentul primei ligi, cu un avans de trei puncte față de marea rivală, Ferencvaros.
Pentru a-și asigura stabilitatea în cursa spre primul trofeu de campioană după mai bine de un deceniu, conducerea alb-verzilor a oficializat marți prelungirea înțelegerii cu Paul Anton. La gruparea maghiară mai evoluează alți trei fotbaliști români: Claudiu Bumba, Ștefan Vlădoiu și Deian Boldor.
Mijlocașul în vârstă de 34 de ani va rămâne la actuala sa formație cel puțin până în vara anului 2027. Fostul dinamovist a ajuns la Gyor în iulie 2023, într-o perioadă în care echipa se afla încă în eșalonul secund. De atunci, internaționalul român a pus umărul decisiv la promovare, a evoluat în cupele europene, iar la finalul anului trecut a fost inclus în echipa ideală a campionatului din țara vecină.
Un nou capitol în lupta pentru campionat
Prezentarea noului acord a fost gândită ca un eveniment cu fast, desfășurat chiar pe scena teatrului din Gyor, urmat de o ședință foto la stadion. Imediat după oficializarea mutării, fotbalistul a oferit prima reacție.
„Sunt foarte mulțumit că am reușit să prelungesc și sper să fie de bun augur atât pentru mine, cât și pentru club. În sensul în care avem șansa noastră să facem o performanță frumoasă în acest sezon și ne vom lupta până la capăt să reușim”, a transmis Paul Anton, potrivit GSP.
În cele 79 de partide bifate până acum pentru actualul lider din Ungaria, ardeleanul a înscris 5 goluri și a oferit 14 pase decisive.