Împrumutat de Oviedo la Cultural Leonesa, în liga a doua, atacantul român nu reușește să confirme și are cifre dezastruoase după primele etape, fiind o umbră a jucătorului care impresiona la Hermannstadt.

Titularizat în primele trei meciuri ale sezonului, Paraschiv a fost invizibil pe teren. Bilanțul său este sec: zero goluri și nicio pasă decisivă, într-o perioadă în care echipa sa a înregistrat trei înfrângeri consecutive, cu un golaveraj catastrofal de 1-7. Leonesa se află pe penultimul loc în campionat, iar fanii și-au pierdut deja răbdarea cu românul, criticându-l pe rețelele de socializare.

Statisticile din ultimele partide sunt grăitoare pentru forma slabă a atacantului. În meciul cu Almería (0-1), a fost schimbat în minutul 65 fără să fi tras vreun șut pe poartă. Scenariul s-a repetat în deplasarea cu Sporting Gijón (0-1), când a fost înlocuit chiar mai devreme, în minutul 58, având doar 13 atingeri de balon, niciun dribling și, din nou, niciun șut spre poarta adversă.

Un rival crescut de Real Madrid îi amenință postul

Ca și cum situația sa nu era suficient de complicată, conducerea clubului Cultural Leonesa a reacționat și a transferat pe finalul perioadei de mercato un concurent serios pentru postul său. Este vorba despre Rubén Sobrino, un atacant cu un CV impresionant pentru nivelul ligii secunde.

Crescut la academia lui Real Madrid, Sobrino a mai trecut pe la cluburi precum Manchester City, Girona sau Valencia, având o experiență net superioară românului. Mutarea anunță că zilele lui Paraschiv ca titular par numărate, spaniolul fiind favorit să intre în primul "unsprezece" în rundele următoare.

Oviedo a plătit 700.000 de euro vara trecută pentru transferul lui Paraschiv de la Hermannstadt, pentru care a marcat doar 3 goluri în sezonul precedent. În prezent, cota sa de piață, potrivit Transfermarkt, este de 1 milion de euro.