Chiricheș i-a impresionat pe italieni la ultimul meci: "Maestrul apărării, fără greșeală!"

Sassuolo Vlad Chiriches Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 09 Ianuarie 2022, 18:52
Data actualizarii: Duminica 09 Ianuarie 2022, 18:53

Vlad Chiricheș (32 de ani) a fost titular la Sassuolo în victoria obținută de gruparea neroverde pe terenul lui Empoli, scor 5-1, în runda cu numărul 21 din Serie A.

Sassuolo a condus cu 2-1 la pauză, după golurile lui Berardi (13') și Raspadori (24'), în timp ce pentru Empoli a punctat Henderson (16'). Echipa antrenată de Alessio Dionisi a punctat de alte trei ori în ultima jumătate de oră, prin Scamacca (67', 90+2) și Raspadori (71'), iar Chiricheș a fost înlocuit după 77 de minute.

Vlad Chiricheș, lăudat după Empoli - Sassuolo 1-5

Criticat după precedenta partidă, contra celor de la Genoa, scor 1-1,Vlad Chiricheș a avut o replică bună la duelul cu Empoli și a fost lăudat de presa din Italia.

"Maestrul apărării, toate mingile sunt ale lui. O demonstrație excelentă", a scris Eurosport Italia despre Vlad Chiricheș, în timp ce Tuttomercatoweb a notat: "Reușește să îi marcheze foarte bine pe atacanții lui Empoli și nu comite nicio greșeală". Ambele publicații i-au acordat nota 6,5 fundașului român.

Grație acestei victorii, Sassuolo a urcat pe locul 9, cu 28 de puncte strânse în 21 de etape, iar în următoarea etapă va primi vizita Veronei.

Pentru Vlad Chiricheș a fost meciul cu numărul 17 jucat în actuala stagiune din Serie A. În 15 dintre acestea, căpitanul naționalei României a fost titular.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!