Ce au evidențiat americanii după debutul lui Louis Munteanu în MLS

Ce au evidențiat americanii după debutul lui Louis Munteanu în MLS Stranieri

DC United a învins-o pe Philadelphia Union cu scorul de 1-0, în prima etapă din MLS.

Partida a consemnat și debutul lui Louis Munteanu în campionatul american.

Ce au scris americanii după debutul lui Louis Munteanu

Fostul atacant al lui CFR Cluj a intrat pe teren în minutul 70, în locul lui Gabriel Pirani și a avut câteva acțiuni pe care, însă, nu a reușit să le finalizeze.

Americanii au scris despre debutul lui Louis Munteanu în Major League Soccer și au remarcat că fostul jucător al echipei din Gruia este cel mai scump jucător transferat de D.C. United.

Atacantul Louis Munteanu și-a făcut debutul în MLS pentru D.C. United, după ce a intrat pe teren în locul lui Gabriel Pirani în minutul 70.

Munteanu, internațional român în vârstă de 23 de ani, a fost transferat în ianuarie pentru o sumă record pentru club, de peste 7 milioane de dolari”, au remarcat cei de la ESPN.

Nota lui Munteanu

În privința paselor precise, Louis Munteanu a avut un procentaj de 63% (5 din 8 corecte). El a pierdut posesia de șapte ori dintr-un total de 15 atingeri și a fost faultat o dată. 

Louis Munteanu a încercat să își ajute echipa pe fază defensivă, ținând cont că a intrat la 1-0 pentru D.C. United. Vârful român a reușit două recuperări ale balonului. Pentru evoluția sa generală, portalul SofaScore i-a acordat lui Munteanu nota 6,4.  

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!