Probele care pot decide definitiv cazul lui Dani Alves. Ce s-a descoperit despre victima brazilianului

Dani Alves agresiune sexuala Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 10 Februarie 2023, 16:35
Data actualizarii: Vineri 10 Februarie 2023, 16:48

Dani Alves (39 ani) a fost închis pe 20 ianuarie, fiind acuzat că a violat o tânără de 23 de ani într-o discotecă.

Brazilianul este acuzat că a violat o tânără de 23 de ani în seara de 31 decembrie. Din cauză că Dani Alves și-a modificat variantele de câteva ori, judecătoarea a decis să refuze eliberarea pe cauțiune, jucătorul fiind trimis la închisoare.

Conform emisiunii „Y Ahora Sonsoles”, citată de Marca, Dani Alves „a recunoscut că s-a consumat actul sexual prin penetrare”. Mai mult, atât versiunea recentă a fotbalistului cât și declarația victimei coincid în punctul în care au spus că a existat „actul sexual în interiorul unei băi alături de zona VIP”, însă versiunile diferă în contextul în care brazilianul susține că totul a fost consensual, iar victima spune că a fost forțată și momentul a fost violent. 

Probele care îl incriminează pe Dani Alves
 

Publicația iberică Marca a dezvăluit noi informații noi despre probele fizice recoltate de la victima fotbalistului brazilian. Instanța din Spania a primit vineri raportul de expertiză criminalistică, iar acesta nu îi este favorabil lui Dani Alves. 

Specialiștii au stabilit că ADN-ul fotbalistului se regăsește pe toate probele biologice colectate: din corpul victime, de pe podeaua toaletei din club și de pe rochia purtată de aceasta.

În prezent, Dani Alves este închis într-un penitenciar din Barcelona, iar șansele de a fi eliberat pe cauțiune sunt din ce în ce mai mici, ținând cont că majoritatea probelor îl incriminează. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!