Liderul de la Kremlin cere reintegrarea totală a reprezentanților țării sale și insistă că politica nu ar trebui să influențeze sportul.

Prezent joi la forumul "Rusia, putere sportivă", desfășurat în orașul Samara, Putin a transmis un mesaj ferm către forurile internaționale, solicitând ca sportivii ruși să revină în arene în condiții de egalitate, nu sub steag neutru.

"Poziția noastră se menține neschimbată, accesul sportivilor la turneele internaționale trebuie să se facă exact ca și pentru ceilalți sportivi, în funcție de realizările lor sportive. Politica nu are ce căuta în sport", a tunat Putin, citat de Marca.

"Cu drapel și imn"

Șeful Kremlinului a adăugat că Rusia s-a ghidat mereu "exclusiv pe principii sportive, nu după nivelul sau calitatea relațiilor cu țările" atunci când a organizat competiții pe teritoriul său.

Discursul său a fost completat de ministrul rus al Sportului, Mihail Degtiariov. Acesta a spus că Rusia lucrează pentru o revenire în competiții "cu toată forța, cu drapel și cu imn", respingând categoric statutul de neutralitate impus în prezent.

Sportul rusesc a fost izolat pe scară largă după startul războiului din februarie 2022. În martie 2023, Comitetul Olimpic Internațional (CIO) a recomandat permiterea participării sportivilor ruși doar la individual, sub steag neutru și cu condiția strictă de a nu avea legături cu forțele armate.

Ca urmare a acestor restricții, la Jocurile Olimpice de la Paris au participat doar 15 sportivi ruși, o diferență uriașă față de cei 209 care au concurat la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing 2022, desfășurate chiar înainte de începerea conflictului.