GALERIE FOTO Cum l-au depășit soții Beckham pe regele Charles. Din sport la un imperiu financiar uriaș

Cum l-au depășit soții Beckham pe regele Charles. Din sport la un imperiu financiar uriaș Stiri

David și Victoria Beckham au intrat oficial în rândul miliardarilor, cu o avere estimată la 1,18 miliarde de lire sterline, potrivit publicației The Sunday Times.

Familia Beckham și-a transformat renumele într-un imperiu de afaceri extins pe mai multe continente. De la statutul de celebrități în anii '90, cei doi au ajuns în prezent să dețină o avere care o depășește pe cea a monarhului britanic. Succesul financiar recent se bazează pe tranziția de la contracte de sponsorizare la calitatea de proprietari de companii.

Expertul în branding Megan Dooley a transmis: „Acest salt uriaș al averii, care aproape s-a dublat într-un singur an și i-a făcut mai bogați decât regele Charles, pare a fi furtuna perfectă în care toate afacerile lor din sport, modă și media ating apogeul simultan”.

Impactul lui Messi și mutarea pe piața americană

Motorul principal al creșterii averii lui David Beckham este clubul de fotbal Inter Miami, unde fostul internațional englez deține 26% din acțiuni. După atragerea unor staruri internaționale precum Lionel Messi și Luis Suarez, precum și după câștigarea Cupei MLS în 2025, valoarea francizei a ajuns la aproximativ 1,45 miliarde de dolari.

În același timp, în 2022, fostul fotbalist a vândut 55% din compania sa de management către Authentic Brands Group, într-o tranzacție evaluată la aproximativ 200 de milioane de lire sterline.

„Adevărata schimbare a apărut atunci când au încetat să mai fie doar imaginea unor mărci și au început să își creeze propriile branduri și active. Cea mai inteligentă mișcare pe care au făcut-o a fost trecerea la proprietate. David deține o parte din clubul Inter Miami, ceea ce reprezintă un pas uriaș față de câștigurile ca jucător, și știm cu toții că Victoria și-a construit propriul imperiu al modei. Ei își creează propria valoare pe termen lung”, a zis Megan Dooley.

  • Beckham 3

Profit în modă și diversificarea investițiilor

După o perioadă de consolidare, compania Victoria Beckham Ltd a început să genereze profit. Jurnalista Rachel Strugatz a spus despre divizia de îmbrăcăminte: „Brandul este pe drumul cel bun pentru a atinge vânzări nete de 100 de milioane de dolari în acest an, aproximativ 70% din acestea provenind de pe site-ul său”. Pe lângă linia vestimentară, colecția de produse de înfrumusețare a devenit cea mai profitabilă ramură a afacerii.

De asemenea, muzica continuă să genereze venituri. În 2024, Victoria a obținut peste 1,7 milioane de lire sterline din drepturile de imagine și vânzările de catalog ale trupei Spice Girls.

„Încă vorbesc cu toate fetele. Sunt atât de mândră de tot ce am realizat împreună. Nu aș fi fost cine sunt acum dacă nu ar fi existat Spice Girls, sută la sută”, a transmis Victoria Beckham.

La nivel media, documentarele realizate pentru platformele de streaming prin intermediul propriei case de producție, Studio 99, au adus atât audiențe record, cât și venituri substanțiale. Nu în ultimul rând, David Beckham și-a transformat o pasiune recentă într-o afacere pe piața din SUA, lansând o gamă de gustări pe bază de miere.

„Apicultura a început ca un hobby alături de fiii mei, dar s-a transformat rapid într-o apreciere profundă pentru miere, considerată un superaliment puternic, care oferă energie naturală”, a zis fostul fotbalist.

Portofoliul cuplului este completat de proprietăți imobiliare de lux situate în Londra, Cotswolds și un penthouse din Miami, care securizează o mare parte din capitalul familiei.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!