INTERVIU
Thailanda, baby! Povestea lui David Staicu, românul care și-a luat inima în dinți și a plecat fără niciun ban în Asia: ”Am vrut să învăț muay thai de la cei mai buni”
În decembrie 2025, David și-a luat bagajele și a plecat spre Thailanda. Nu avea cazare, nu avea în spate un plan bine pus la punct și nici siguranța că va putea rămâne acolo atât cât își propusese. Avea, în schimb, un bilet de avion și un vis pe care îl purta cu el încă de la 14 ani: să învețe muay thai chiar de la sursă.
Drumul până în Asia începuse însă cu mult înainte. David a trecut, de mic, prin aproape toate sporturile. Judo, MMA, box, kickboxing, dar și volei, baschet sau fotbal. Sporturile de contact au fost cele care l-au prins definitiv, iar imaginile cu Buakaw și cu marii luptători care mergeau să se pregătească în Thailanda i-au rămas în minte.
Mai exista și o ambiție. În 2025, David pierduse la Cupa Mondială SENSHI pentru amatori, în Bulgaria. A promis atunci că se va întoarce anul următor și că va deveni campion. Pentru asta trebuia însă să-și îmbunătățească exact capitolele la care simțise că suferă: clinciul, genunchii și loviturile de picior.
Așa a ajuns în țara-mamă a muay thai-ului. A stat opt luni. Suficient pentru a trăi printre localnici, pentru a cunoaște oameni din toate colțurile lumii, pentru a disputa primele sale meciuri la profesioniști și pentru a se întoarce acasă cu o altă perspectivă asupra sportului și a vieții.
INTERVIU cu David Staicu. ”De la 14 ani visam să mă duc în Thailanda să mă antrenez”
Salut, David! Înainte să ajungem la capitolul 'Thailanda', hai să începem cu începutul. Ai trecut prin foarte multe sporturi. Salut! Da, prima oară am făcut judo și, culmea, trebuia de fapt să ajung la taekwondo. Când eram mic, vedeam de la etajul opt al școlii la care eram oamenii care se antrenau seara în kimono și îi spuneam mereu mamei că vreau și eu lângă ei. Mama m-a dus în cele din urmă, doar că am ajuns la sala de lângă, unde se făcea judo. Și mă bucur că s-a întâmplat așa.
Am făcut judo până pe la 12 ani. Când eram spre finalul generalei, am vrut să mă apuc de MMA. Dar trebuia întâi să termin cu examenul, haha! Cum am terminat examenul, i-am spus mamei 'gata, mă duc la MMA în seara asta, n-ai ce să-mi faci'. Am făcut un an de MMA, după aceea doi ani de box și apoi am trecut către kickboxing.
Muay thai deloc înainte să ajungi în Thailanda, nu? Nu. Muay thai l-am descoperit cu adevărat pentru prima dată acolo. De fapt, de când m-am apucat de MMA, pe la 14 ani, aveam visul ăsta să merg în Thailanda și să mă antrenez. Mă uitam foarte mult la boxeri, kickboxeri și luptători de muay thai. Îl urmăream pe Buakaw și vedeam toate videoclipurile alea din Thailanda.
Devenise și un trend la un moment dat. Vedeam foarte mulți sportivi de MMA sau kickboxing care mergeau în Thailanda pentru pregătire și mi-am spus că trebuie neapărat să fac și eu asta.
”Acesta a fost adevăratul motiv pentru care am plecat în Thailanda”
Pe lângă visul pe care îl aveai de mic, a existat și un motiv concret pentru plecarea în Thailanda? Sportiv, mă refer. În 2025 am mers în Bulgaria la Cupa Mondială SENSHI pentru amatori și am pierdut din primul meci. Eu veneam mai mult din box și kickboxing, iar acolo erau niște reguli care îți permiteau clinciul, genunchii și proiectările.
Din muay thai, nu? Da. Eu nu aveam experiența necesară pe partea asta și atunci mi-am dat seama foarte clar că trebuie să mai lucrez la lucrurile astea. Competiția asta a fost unul dintre principalele motive pentru care am plecat în Thailanda. Imediat după ce am pierdut am dat și un interviu și am spus că mă întorc anul următor și ies campion. Am zis că trebuie să se întâmple.
Și chiar s-a întâmplat, ce să vezi. M-am întors anul ăsta și am câștigat, exact. La kickboxing, la amatori, am avut 13 meciuri și o singură înfrângere, cea din Bulgaria. După meciul ăla n-am mai pierdut.
Bun. Dar să pleci în Thailanda cum ai ajuns efectiv? Aveai bani puși deoparte, cazare, ceva stabilit? Nu. Absolut deloc. Am plecat fără niciun plan! La începutul lui 2025 mi-am spus că în decembrie o să plec în Thailanda și o să stau acolo un an. Toată lumea mă întreba 'bă, dar ce faci? Cum faci? De unde ai bani? Cu cine ai vorbit?'. Eu n-aveam nici cel mai mic plan posibil. Nu știam cum o să fac sau ce o să fac. Știam doar că, într-un fel sau altul, lucrurile o să se aranjeze.
A venit august, septembrie, octombrie și eu n-aveam niciun venit. Mi-am cumpărat biletul de avion, m-a ajutat foarte mult și mama și, la un moment dat, aproape că nu mai aveam bani.
”M-am dus acolo fără cazare. Am spus: 'O iau pe jos și găsesc eu ceva'”
Ai spus că ai plecat fără plan. Chiar fără plan? Când ai aterizat aveai măcar unde să dormi? Nu, haha. Asta este una dintre cele mai amuzante părți. M-am dus în Thailanda fără cazare. Mi-am luat bagajele și am spus: 'O iau pe jos și găsesc eu ceva, sigur găsesc'.
Și cumva s-au aliniat planetele și ai găsit. Am dat de un băiat din Germania, Salih, neamț de origine turcă. Nu eram prieteni înainte. Văzusem că este în Thailanda și i-am scris pe Instagram. Era fix prin zona în care voiam și eu să ajung. Am stat la el o zi și după aceea am început să căutăm.
Au fost vreo două zile în care ne plimbam efectiv cu bagajele și căutam cazare. Până la urmă am găsit și ne-am descurcat.
Cam de câte ori te-ai mutat? De vreo șapte ori! Dacă m-aș întoarce acum în timp și mi-aș putea da un sfat înainte să plec, unul dintre ele ar fi clar să-mi iau o cazare pentru o perioadă mai lungă. Îmi făceam bagajul tot timpul și lucrul ăsta m-a dat puțin peste cap.
La un moment dat aveam o cameră mică, fără bucătărie. Mi-am cumpărat o plită electrică și îmi făceam singur de mâncare. Eram într-o zonă cu foarte multă vegetație, practic trăiam în junglă.
Cu muay thai-ul propriu-zis cum a fost? Ai început direct cu meciurile? Nu. Am vrut să mă antrenez înainte și să fiu pregătit. Nu voiam să mă duc acolo și să mă arunc direct. Muay thai era un sport nou pentru mine, erau alte reguli și, până în momentul ăla, eu nu luptasem niciodată la profesioniști. Nu mă bătusem niciodată fără cască și fără tibiere. În Thailanda nu se punea problema așa. Dacă voiai să lupți, trebuia să te bați la profesioniști.
Primul meu meci a fost cu un rus foarte bun. Nici el nu era atât de specializat pe muay thai, iar lucrul ăsta s-a văzut pe parcursul reprizelor. Pentru mine a fost primul meci la profesioniști și, în același timp, primul meci în care am luptat cinci reprize. Am câștigat.
Câte meciuri ai avut în total în Thailanda? Trei și le-am câștigat pe toate. La fiecare meci aveam în colț și oameni cu care mă antrenam acolo. Prietenii pe care îi făcusem la sală mă cunoșteau, știau cum lupt și încercau să mă ajute.
”În Thailanda poți foarte ușor să uiți pentru ce ai venit”
Înțeleg. Știi ce aș vrea să te mai întreb? Cum ți-ai ales sala și antrenorul? Pentru că bănuiesc că și aici contează foarte mult unde ajungi. Prima lună am fost la o sală care mi-a plăcut, dar nu era ce căutam eu. Era mai turistică și nu simțeam că se ocupă suficient de noi. După aceea am schimbat și am avut un antrenor, Kru Fa, care stătea foarte mult după mine și m-a ajutat enorm. 'Kru' înseamnă maestru.
Contează foarte mult sala pe care ți-o alegi. Contează să nu fie una exclusiv pentru turiști și contează foarte mult oamenii cu care alegi să stai acolo.
De ce sunt atât de importanți oamenii din jur? Fiindcă în Thailanda poți să te pierzi foarte ușor. Ai foarte multe tentații. Azi spui 'lasă că nu mă duc la antrenament'. Și, ușor-ușor, poți să uiți care era obiectivul pentru care ai venit. Normal că e bine să te și distrezi. Și eu m-am distrat. Dar trebuie să știi de ce ești acolo și, dacă ai plecat pentru sport, să nu uiți lucrul ăsta.
Apropo de asta, bănuiesc că ai avut mai mulți antrenori și în România. Ce simți că au în plus thailandezii? Cred că, în primul rând, cultura și dragostea față de sport. Pentru ei muay thai-ul este parte din viață. Foarte mulți dintre luptătorii thailandezi nici nu mai ajung să se bată după 30 de ani. Unii se opresc chiar și pe la 25. Dar trebuie să te gândești că ei încep să lupte de la șapte-opt ani, poate zece ani. Până ajung la vârsta aia au strâns deja 200-300 de meciuri.
Și după ce se lasă? Foarte mulți devin antrenori. Au făcut asta de mici, au crescut cu muay thai-ul și după aceea dau mai departe ce știu. E sportul lor.
David Staicu și Alim Nabiyev, un alt maestru din Thailanda cu care sportivul s-a întâlnit la îndrumarea lui Benny Adegbuyi
”Oamenii m-au șocat. N-aveau nimic, dar parcă aveau totul”
Ce te-a șocat cel mai tare în Thailanda? Oamenii. Oamenii m-au șocat foarte mult. Nu mă așteptam să fiu atât de bine primit și atât de înțeles. Am cunoscut oameni care, deși n-aveau aproape nimic, parcă aveau totul prin simplul fapt că erau foarte zâmbitori și aveau o energie foarte caldă. Până și oamenii săraci zâmbeau în fața necazurilor. Oamenii bogați zâmbeau. Mi s-a părut că acolo oamenii văd mult mai ușor dincolo de statutul social.
Înțeleg... Nu te întrebau imediat cu ce te ocupi. Nu-i interesa unde stai, ce mașină ai sau cât câștigi. Te vedeau ca om. La noi, în România, de multe ori când ajungi undeva primele întrebări sunt 'cu ce te ocupi?', 'ce faci?', 'unde stai?', 'ce mașină ai?'. Imaginea asta socială contează foarte mult.
În Thailanda am simțit că este mai important dacă vrei să le înțelegi cultura și dacă îi respecți. Dacă faci asta, te primesc cu brațele deschise. Eu am stat cu foarte multe familii de thailandezi, le-am cunoscut copiii, am fost la ei acasă, mi-au făcut de mâncare, am stat cu ei, am băut cu ei. Pot să spun că m-am simțit ca acasă.
”Am trăit ca un thailandez, nu într-un hotel fancy”
Să zicem că vreau și eu să ajung în Thailanda. Cât de scumpă e țara? Cum ți s-au părut prețurile, ce îmi recomanzi? Dacă vrei să trăiești ca ei, e foarte ieftin. Eu mâncam foarte mult la niște terase mici, de familie. Restaurant e mult spus, dar mâncarea era foarte bună. Dădeam cam 100 de baht. 60-70 de baht era mâncarea și încă vreo 30 un shake de portocale sau de banane. Mâncam orez, carne, ouă și în cinci minute aveam mâncarea pe masă. Aveam și scuter, mă costa cam 300 de lei pe lună.
Dacă voiai pizza, paste sau în general mâncare vestică, era mai scump. Eu am încercat să trăiesc ca un thailandez. N-am stat într-un hotel fancy. Am trăit simplu.
În opt luni de acolo ce întâmplări mai nebune îmi poți povesti? Am avut destule, haha! La un moment dat aveam o infecție la ochi și trebuia să mă duc la spital cu motorul. Eu nu prea purtam casca în Thailanda, dar exact în ziua aia, nu știu de ce, mi-am pus-o. Am plecat de acasă și, după foarte puțin timp, am intrat într-o curbă. Era nisip pe jos, am frânat și am plecat cu totul.
Aveai viteză? Nu, deloc. Problema a fost nisipul din curbă. Când am frânat n-am mai putut controla motorul și am căzut. Norocul meu a fost că făcusem judo și știam cât de cât să cad, dar mai ales că aveam casca în cap. M-am zgâriat, m-am ridicat și mi-am continuat drumul către spital.
Deci te duceai la spital cu o problemă și era să ajungi cu două. Exact, haha! Mă duceam pentru infecția la ochi și era să ajung acolo cu încă o problemă.
”În Thailanda parcă fiecare oră contează”
Știi ce aș vrea să te întreb acum, Dacă ai putea să te întorci la David de dinainte să plece și să-i dai un singur sfat, care ar fi? Să nu mai pierd atât de mult timp pe telefon. În Thailanda parcă fiecare oră contează. Eu am și muncit de acolo. Stăteam uneori ore întregi pe laptop și aveam senzația că pierd contactul cu realitatea, pierd ceva mai important.
Am avut și zile în care nu stăteam pe telefon nici măcar un sfert de oră. Suna alarma, închideam telefonul și îl lăsam acasă.
Și ce făceai toată ziua fără telefon? Aveam niște stânci ascunse la capătul plajei unde mergeam. Uneori, înainte de meci, mă duceam acolo dimineața, pe la șapte, și stăteam o oră-două. Pur și simplu stăteam și mă uitam la valuri. Eram liniștit. Nu te suna nimeni, nu te întreba nimeni 'am nevoie de aia', 'ajută-mă cu aia', 'ce faci?', 'ești pe afară?'.
Când eram singur, luam motorul și plecam. Mergeam pe munți, mă uitam la răsărit, mă duceam pe plajă. Cred că exact de lucrurile astea mi-e cel mai dor.
De ce ți-e cel mai dor acum? De muzică. Sunt melodii pe care le pun acum în mașină și efectiv am niște flashback-uri de acolo. Mi-e foarte dor să merg cu scuterul și să văd priveliștile alea. Mi-e dor de plajă, de senzația aia.
”Benny este antrenorul meu principal. E foarte important să ai o echipă puternică”
Acum ai revenit în România și te antrenezi din nou la Benny. Da. Mă antrenam la Benny și înainte să plec în Thailanda, iar acum am revenit. Benny este antrenorul meu principal. Este sala lui, ne ajută foarte mult cu galele, cu meciurile și ne și antrenează. Avem și alți antrenori foarte buni în sală și cred că este extrem de important pentru un sportiv să aibă o echipă puternică lângă el.
Adică nu este doar relația cu antrenorul principal. Exact. Înseamnă pregătire fizică, dietă, pregătire mentală, partenerii de sparring, oamenii cu care te antrenezi în fiecare zi. Trebuie să trageți toți în aceeași direcție și sunt foarte recunoscător că am asta la sala mea.
David, pentru că ne apropiem de finalul interviului, vreau să te întreb un lucru. Că tot ai zis că te uiți și la fotbal, dacă ar trebui să alegi un fotbalist cu care să te lupți, pe cine ai lua? Haaland mi-a venit prima dată în minte. Văzusem undeva că făcea palmare și chiar le făcea bine. Dar acum am văzut că Sergio Ramos se pregătește și pentru box... Deci, l-aș alege pe el!
”Aș pleca iar în Thailanda, dar vreau să construiesc și ceva stabil aici”
Te-ai mai întoarce în Thailanda? Asta încerc și eu să aflu. Sunt foarte indecis. Am prea multe lucruri dintre care să aleg și cred că asta este o problemă pe care o are generația noastră. Sunt atât de multe opțiuni încât ajungi să nu mai știi ce să alegi.
Eu acum aș pleca iar în Thailanda. Dar, în același timp, parcă n-aș pleca.
Vreau să fac și ceva stabil aici. Am niște idei în cap și vreau să văd ce pot construi. De asta spun că sunt indecis. Thailanda mi-a plăcut enorm, a fost o onoare să mă aflu acolo și m-aș întoarce, dar în același timp aș vrea să stau și aproape de casă, să am familia lângă mine.
