Igor Botez (23 de ani), luptător legitimat la CSM Bacău, a fost exclus din lotul României pentru Campionatul Mondial U23 de la Las Vegas, după ce a fost acuzat de dopaj. Clubul i-a suspendat din nou contractul, iar sportivul riscă o sancțiune de peste doi ani, potrivit presei locale.
Tânărul urma să reprezinte România la categoria 72 kg, în competiția programată între 12 și 18 octombrie, în Statele Unite. Potrivit publicației „Deșteptarea” din Bacău, controlul antidoping ar fi avut loc în luna iulie, iar rezultatul a venit cu doar câteva zile înainte de startul Mondialului.
În urma excluderii sale, delegația României la lupte greco-romane va conta pe Denis Mihai, la categoria 55 kg, și Patrik Gordan, la 87 kg. Lotul este pregătit de Alin Alexuc și Petrică Cărare.
CSM Bacău i-a suspendat contractul lui Igor Botez
Directorul clubului, Lucian Andrei, a precizat că instituția nu a primit o înștiințare oficială în acest caz, dar a decis suspendarea contractului după ce sportivului i s-a comunicat rezultatul controlului. CSM Bacău a cerut clarificări Federației Române de Lupte și Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD).
„Clubul Sportiv Municipal Bacău nu a primit nicio înștiințare oficială în acest caz de dopaj. Cert este însă că lui Botez Igor i-a fost adus la cunoștință faptul că a fost descoperit pozitiv la controlul anti-doping, motiv pentru care, noi, ca și club, am decis să suspendăm automat contractul sportivului. În paralel, am făcut o adresă către Federația Română de Lupte și către ANAD pentru clarificări”, a declarat directorul CSM Bacău, Lucian Andrei, pentru sursa menționată anterior.
În august 2025, Igor Botez a fost implicat într-un scandal după ce ar fi agresat o persoană într-un club de noapte din Bacău. La acel moment, CSM Bacău i-a suspendat contractul, însă sportivul a fost reintegrat în club în vara acestui an.
Cazul reprezintă al doilea episod de dopaj care implică un luptător de la CSM Bacău. În februarie 2019, George Șarban a fost suspendat pentru doi ani după ce a fost depistat pozitiv la un control antidoping.