Florin Bratu (46 de ani) descoperă că și în meseria de antrenor e valabilă o zicală populară: „Teoria ca teoria, dar practica ne omoară“.
Din postura de analist TV, fostul atacant are mai mereu răspunsurile la el. Dar, ultimele sale mandate, ca antrenor, n-au depășit cifra zece. La Metaloglobus, „Mitraliera“ a adunat 2 victorii, 5 egaluri și 3 înfrângeri, în finalul sezonului trecut. Ce-i drept, a fost adus când formația bucureșteană era deja cu un picior și jumătate în „groapă“.
După această experiență ratată, încheiată cu retrogradarea celor de la Metaloglobus, Bratu a fost numit, la FK Partizani (Albania), în iulie. Adică, o grupare incomparabilă cu Metaloglobus. Dovadă și faptul că a fost campioană, în 2023 și în 2019. Cu Bratu pe bancă însă, trupa de la Tirana a amintit de... Metaloglobus!
Bratu, dat afară după ce a dus FK Partizani pe penultimul loc
Mandatul lui Florin Bratu, la formația albaneză, s-a încheiat, în mod oficial, în această seară. Clubul a anunțat despărțirea de tehnicianul român printr-un comunicat.
„FK Partizani anunță încheierea colaborării cu Florin Bratu și stafful său. Decizia a fost luată ca urmare a rezultatelor dezamăgitoare, în acest debut de sezon. Ele au afectat, în mod negativ, obiectivele echipei. Următorul antrenament va fi condus de Alfred Deliallisi, actualmente antrenor la Partizani B. Clubul nostru îi mulțumește lui Florin Bratu și staffului său. Le dorim mult succes“, a anunțat gruparea de la Tirana.
În partidele în care a stat pe banca celor de la FK Partizani, Florin Bratu a înregistrat 1 victorie, 1 egal, 4 înfrângeri, golaveraj 8-13. El a lăsat echipa pe locul 9 din 10, care duce în play-out. FK Partizani e la trei „lungimi“ de poziția a 6-a, prima de play-off, în campionatul din Albania.
Potrivit presei locale, înlocuitorul lui Florin Bratu va fi tot un străin, cel mai probabil, din Croația.
Aceasta a fost a 13-a experiență a lui Bratu, ca antrenor. Înainte de a prelua FK Partizani, el a condus, pe rând, Dinamo II, CS Tunari, Dinamo U19, Dinamo U18, Dinamo, Aerostar, AFC Turris, Concordia Chiajna, România U21, Karmiotissa (Cipru), CS Dinamo și Metaloglobus.