FOTE 2025 (Festivalul Olimpic al Tineretului European) se dispută în perioada 20-26 iulie la Skopje, capitala Macedoniei de Nord.

Țara noastră participă la 11 sporturi, iar clubul Dinamo i-a făcut o prezentare specială tinerei speranțe Sofia Zama, născută în Constanța pe 4 decembrie 2009 și recent devenită campioană Under 17 a României la cei 15 ani ai săi.

”Festivalul Olimpic al Tineretului European 2025

Viitorii olimpici dinamoviști. Ciclism mountain bike (MTB): Sofia Zama

Unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale verii va fi Festivalul Olimpic al Tineretului European, competiție ce se va desfășura în perioada 20-26 iulie la Skopje, în Macedonia de Nord. România participă la 11 din cele 15 sporturi din competiție. Iar la cinci dintre ele, în loturile tricolore se află și sportivi dinamoviști. Până la startul întrecerilor îi vom prezenta pe viitorii noștri olimpici. Astăzi, ciclism mountain bike.

Secția de MTB de la Dinamo, care concurează sub denumirea Dinamo MIT Clima BikeXpert, va fi reprezentată de Sofia Zama. Originară din Constanța, Sofia se anunță una dintre cele mai bune cicliste la nivel de mountain bike. 

Înainte de plecarea în Macedonia de Nord, unde va avea trei ture de parcurs pe 3,36 km pe traseul de la Studena Voda din Kumanovo, Sofia a reușit performanța de a deveni campioană națională la U17.

Mult succes, Sofia!”, a postat CS Dinamo București pe pagina oficială de Facebook a clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Ce este FOTE 2025: cine participă și la ce sporturi

La FOTE 2025 sunt așteptați sportivi din 50 de țări europene, incluzând Belarus și, în premieră la FOTE, o reprezentativă a refugiaților, ambele urmând a evolua sub steagul EOC.

Cei aproximativ 4000 de participanți vor concura la baschet 3x3, baschet 5x5, gimnastică artistică, atletism, canoe slalom, ciclism, handbal, judo, tir sportiv, înot, tenis de masă, taekwondo și volei.

Comparativ cu ediția din 2023, skateboard-ul și tenisul au fost eliminate din program. Iar probele de canoe sprint au fost înlocuite cu canoe slalom, care își va face debutul la FOTE. Badmintonul și tenisul de masă au fost reincluse în program pentru prima dată după 2022, respectiv, 2007.

În premieră la FOTE se va concura la tir sportiv și taekwondo, iar baschetul se va juca atât în ​​format obișnuit (5x5), cât și în format 3×3, informează Comitetul Olimpic și Sportiv Român.