Conor McGregor și Max Holloway, la un pas de bătaie, înainte de meciul anului din UFC! VOYO, duminică de la 4:00

Conor McGregor și Max Holloway, la un pas de bătaie, înainte de meciul anului din UFC! VOYO, duminică de la 4:00 Sporturi

Cei doi foști campioni au fost despărțiți de securitate vineri, după un schimb energic de gesturi provocatoare la conferința pentru UFC 329.

Tensiunea a atins apogeul vineri noapte, la conferința de presă premergătoare galei din Nevada. Irlandezul și adversarul său american au sprintat unul spre celălalt, iar McGregor i-a smuls ochelarii lui Holloway din mișcare. A fost necesară intervenția rapidă a agenților de securitate pentru a evita o confruntare fizică pe scenă, totul făcând parte din jocurile psihologice prin care irlandezul a încercat să preia controlul înainte de luptă.

„Mă simt atât de bine. «The Mac» s-a întors. Sunt ca o fiară, sunt o rachetă”, a spus Conor McGregor, arătându-se încrezător în șansele sale de reușită.

În replică, luptătorul american a tratat incidentul cu relaxare: „Sunt entuziasmat. Asta a fost tipic pentru Conor, dar e bine. A fost chiar distractiv”, a transmis Max Holloway.

Referitor la schimbul de replici din timpul 

confruntării, americanul a adăugat: „Vorbea despre contract, cum nu vrea să aștepte un an. I-am spus să nu-și facă griji, că rezolv eu. Câștig într-o manieră nebună, îl provoc pe el și pe Dana White și mergem pe Allegiant Stadium în decembrie”.

  • Max holloway

Revanșă așteptată după aproape 13 ani

Cei doi sportivi se reîntâlnesc în cușcă după ce, în luna august a anului 2013, McGregor se impunea prin decizie unanimă într-un meci disputat la categoria pană, la începutul carierelor lor în circuit.

Acum, duelul va avea loc la categoria semimijlocie și marchează revenirea lui McGregor (37 de ani) după o pauză de exact cinci ani. Ultima sa luptă s-a înregistrat pe 10 iulie 2021, la UFC 264, când a pierdut prin TKO după ce și-a fracturat tibia în prima rundă a meciului cu Dustin Poirier. De cealaltă parte, Holloway (34 de ani) debutează la această categorie de greutate, după ce ultima sa partidă s-a încheiat cu o înfrângere la puncte, suferită în luna martie în fața lui Charles Oliveira.

Evenimentul face parte din International Fight Week, este găzduit de T-Mobile Arena din Paradise (Nevada) și va fi transmis în direct în România pe platforma VOYO, duminică, începând cu ora 4:00.

Programul galei UFC 329

Cardul principal:

Conor McGregor vs. Max Holloway

Benoît Saint Denis vs. Paddy Pimblett

Cory Sandhagen vs. Mario Bautista

Brandon Royval vs. Lone’er Kavanagh

King Green vs. Terrance McKinney

Meciuri preliminare:

Nikita Krylov vs. Robert Whittaker

Gable Steveson vs. Elisha Ellison

Cody Garbrandt vs. Adrian Yanez

Luke Riley vs. Kai Kamaka III

Tracy Cortez vs. Wang Cong

Damian Pinas vs. Cesar Almeida

Ryan Gandra vs. Zachary Reese

Alessandro Costa vs. Cody Durden.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!