Xavi Hernandez are deja un posibil înlocuitor pentru Gerard Pique! Fotbalistul pe care FC Barcelona îl urmărește 

Gerard Pique fc barcelona Xavi Hernandez Spania
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Vineri 04 Noiembrie 2022, 10:21
Data actualizarii: Vineri 04 Noiembrie 2022, 10:22

Gerard Pique (35 ani) a anunțat că sâmbătă va juca ultimul său meci pentru FC Barcelona, urmând să se retragă din fotbal. 

Anunțul făcut de fundașul spaniol a șocat lumea fotbalului. Gerard Pique le spusese însă apropiaților și celor din staff-ul Barcelonei că are intenția să facă acest pas. Mai mult, înainte să facă anunțul oficial, jucătorul a organizat o cină în care a invitat tot lotul catalanilor și staff-ul tehnic. 

În acest sens, catalanii trebuie să caute un înlocuitor și au găsit deja un fotbalist pe care l-ar putea transfera în această iarnă, jucător care este pe placul lui Xavi Hernandez. Inigo Martinez (31 ani) de la Athletic Bilbao este varianta anunțată de Mundo Deportivo

FC Barcelona i-a găsit un posibil înlocuitor lui Gerard Pique 

Presa catalană anunță că fundașul ar putea, odată cu anunțul retragerii, renunța și la contractul pe care ar fi trebuit să îl încaseze din sezonul actual și următorul, care se ridică la 50 de milioane de euro. Dacă decide să facă asta, Pique nu doar că eliberează o masă salarială consistentă, ci și scutește clubul de o sumă importantă de bani. 

Inigo Martinez este o opțiune serioasă pentru catalani și în contextul în care contractul său expiră în 2023. Barcelona și fotbalistul ar avea deja un acord verbal pentru transfer în vară, însă oficialii de pe Camp Nou ar putea negocia cu Bilbao un transfer în iarnă, asta și dacă nu prezintă probleme medicale, pe o sumă mai mică. 

În pre-sezon, jucătorul a avut probleme cu genunchiul stâng, astfel câ a bifat doar 8 prezențe în acest sezon. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!