Catalanii au optat pentru Wojciech Szczesny (34 de ani), care își agățase ghetele în cui după ce a petrecut șapte ani în Serie A, la Juventus Torino.

După ce a devenit titular indiscutabil în poarta Barcelonei, polonezul a luat deja o hotărâre cu privire la viitorul său, ținând cont că înțelegerea cu gruparea catalană îi expiră la finalul acestui sezon.

"Nu mă pot plânge de soartă. Trebuie să fiu foarte recunoscător pentru modul în care m-a tratat (n.r. FC Barcelona). Să joc pentru Barca este ceva foarte emoționant, deoarece joci un fotbal foarte frumos, complet diferit de ceea ce am experimentat până acum.

Aici, la Barca, există o bucurie enormă pentru tipul de fotbal care se joacă, și asta este ceva molipsitor. Este foarte surprinzător să vezi cum milioane de oameni urmăresc ceea ce se întâmplă", a declarat portarul, potrivit Mundo Deportivo.

Informația a fost confirmată și de agentul jucătorului: "Tek este mulțumit la Barcelona și Barcelona este mulțumită de Tek, așa că se va ajunge rapid la o înțelegere. Când va fi momentul, ne vom înțelege ușor și nu vor fi obstacole pentru reînnoirea contractului".

Simeone, fără dubii după remontada senzațională a Barcelonei

Madrilenii au condus catalanii cu 2-0. Din minutul 72 însă, formația dirijată de Hansi Flick a turat motoarele și a întors soarta partidei, punctând de patru ori pe tabela de marcaj.

După meci, Diego Simeone a susținut că FC Barcelona practică cel mai frumos fotbal și că e o echipă care deține și jucători superbuni la nivel individual.

”Am mai spus-o, dar mă repet și astăzi: Barcelona e echipa care joacă cel mai bun fotbal. E o echipă care combina cel mai bun joc și care are jucători care se remarcă la nivel individual”, a spus Diego Simeone, citat de jurnalistul sportiv Fabrizio Romano.