După startul spectaculos de pe Estadi Olímpic Lluís Companys, cu două goluri în primele 13 minute, arbitrul francez François Letexier le-a acordat o scurtă pauză de hidratare jucătorilor celor două echipe.

Barcelona - Benfica, oprit în minutul 15

Deși la ora meciului erau doar 12 grade Celsius, pauza a fost acordată în special pentru jucătorii musulmani care respectă Ramadanul.

  • Pe parcursul Ramadanului (28 februarie - 30 martie), musulmanii nu mănâncă și nu consumă lichide pe parcursul zilei. Postul se încheie după ce soarele apune.
  • Lamine Yamal, Ansu Fati (Barcelona), Orkun Kokcu, Kerem Akturkoglu și Zeki Amdouni (Benfica) sunt cei cinci jucători musulmani din loturile celor două echipe. Doar trei dintre ei au început meciul din primul minut.

Scurta întrerupere a fost planificată de cele două echipe înainte de joc, iar UEFA și-a dat acordul, scrie La Razon.

UEFA a acceptat săptămâna trecută o întrerupere similară în prima repriză a meciului din Europa League dintre Real Sociedad și Manchester United (1-1), după ce soarele a apus, motivul având legătură tot cu Ramadanul.